[FOTO-AUDIO] N-a fost să fie victorie… CSM Reşiţa – CSM Slatina 1-1
Echipa de fotbal CSM Reşiţa rămâne fără victorie şi după cel de-al patrulea meci oficial disputat anul acesta. Pe propriul teren, rosso-nerii reşiţeni au întâlnit astăzi formaţia CSM Slatina, o echipă care traversează şi ea o perioadă dificilă. Şansa a surâs oaspeţilor în minutul 28, când, după câteva greşeli în lanţ ale reşiţenilor, Ianis Stoica a scăpat singur cu goalkeeperul Cobrea şi şi-a adus echipa în avantaj. Rosso-nerii au egalat în minutul 37, dintr-un penalty dictat pentru henţ în careu şi transformat de Laurenţiu Buş. Repriza a doua n-a mai adus goluri, astfel că scorul de 1-1 s-a menţinut până la final. După cum a jucat, Reşiţa merita mai mult, a apreciat după meci antrenorul Alin Minteuan.
Articol editat de Vali Hora, 13 martie 2021, 15:19
„Cred că am făcut un joc bun dar din păcate, se repetă aceste greșeli personale care ne aduc într-o situație în care să plecăm în permanență de la scorul de 1-0 pentru adversari. Nu reușim să marcăm noi primii și să ne impunem noi jocul. Trebuie să alergăm după egalare și este foarte greu. Am controlat jocul pe toată durata partidei, dar mingea n-a vrut să intre în poartă. Poate n-am avut așa de multe ocazii, dar cu un pic de concentrare mai mare la ultima pasă, am fi putut să ajungem într-o situație mai bună de-a marca. De multe ori în fotbal nu e ceea ce vrem noi. Acum fotbalul n-a vrut ca Reșița să obţină victoria. (…) Facem multe greșeli care nu-și au locul la acest nivel. Încercăm să facem o treabă bună, am reușit într-o oarecare măsură anul trecut, dar se pare că anul acesta lucrurile nu stau cum aș vrea eu. (…) N-am făcut un meci rău, am avut posesie, jucătorii au încercat, dar dacă lucrurile nu le faci cum trebuie, fotbalul decide el ce se întâmplă pe teren. (…) Toate jocurile Slatinei au fost identice, să joace pe contraatac, dar greșelile personale ne-au făcut iar să alergăm după egalare. Nu ne avantajează terenurile bune, poate în etapa următoare când vom juca pe un teren rău, la Recea, s-ar putea să câștigăm și noi. Toate meciurile sunt grele la Liga 2, iar adversarii își doresc să obțină puncte. Din păcate, nu reușim să acumulăm mai multe puncte. Dar, până la urmă, e un punct câştigat”, a declarat Alin Minteuan.
CSM Reşiţa obţine aşadar primul ei punct în 2021, după 1-1 în faţa unei echipe care luptă, ca şi formaţia reşiţeană, pentru evitarea retrogradării. Cu 19 puncte, rosso-nerii se află pe locul 14, fiind la egalitate cu formaţia din Recea, care are însă golaveraj mai bun. În etapa viitoare, pe 20 martie, CSM Reşiţa are meci chiar la Recea.
CSM Reşiţa: Cobrea – Szijj, Breşneni, Sălcianu, Al. Dulca, Al. Sima, Daţ Dumitraş, Laur. Buş, Rob. Boboc, Visnakovs. Rezerve: Zimmermann – Ad. Ilie, Danci, L. Acka, N. Popescu, Chera, Brînzan, Matiş, Cristodulo. Antrenor: Alin Minteuan
CSM Slatina: Nic. Grecu – C-tin. Radu, Cotigă, Cr. Preda, Demici, Ov. Popescu, D. Toma (cpt.), Rogoveanu, Ceapă, Necşulescu, I. Stoica. Rezerve: Preduţ – Pisăru, Vas. Gheorghe, M. Grigore, Doman, B. Enache, Oprescu, Deta, Vlada. Antrenor: Dinu Todoran
Foto: Zoli Bagosi