Jocurile Francofoniei: România, pe locul 4 în clasamentul pe naţiuni, din cele 55 de ţări participante

jocurile-francofonieiConcursurile sportive ale Jocurilor Francofoniei de la Nisa s-au încheiat sâmbătă (ceremonia de închidere şi ultimele manifestări ale acestui eveniment atât sportiv, cât şi artistic urmând să aibă loc duminică), în clasamentul general pe medalii România situându-se pe un excelent loc 4, din 55 de ţări participante, cu 23 de medalii, 9 de aur, 10 de argint şi 4 de bronz, trofeele fiind obţinute de o delegaţie de numai 40 de sportivi.
Ceea ce este cu adevărat interesant, dacă nu chiar unic în istoria unor competiţii de nivel internaţional este faptul că la atletism, sportul cu cea mai mare pondere din delegaţia noastră (5 medalii de aur, 4 de argint şi 2 de bronz), în nu mai puţin de trei probe medalia de argint a fost obţinută în condiţii de perfectă egalitate cu ocupanţii primelor locuri: Andreea Ogrăzeanu la 100 m a fost la egalitate perfectă cu franţuzoaica de pe primul loc, decizia fiind luată la fotofiniş, iar la înălţime bărbaţi şi triplusalt feminin, Mihai Donisan şi, respectiv, Carmen-Cristina Toma s-au situat pe locul 2, la rezultate egale cu medaliaţii cu aur. În cazul triplusaltului, titlul a revenit unei sportive din Polonia, care ne-a devansat în clasamentul general pe naţiuni, exact la numărul medaliilor de aur (10 faţă de 9).

Iată clasamentul primelor 10 ţări:
Aur Argint Bronz Total

1. Franţa 23 23 12 58
2. Canada 15 14 15 44
3. Polonia 10 4 13 27
4. România 9 10 4 23
5. Maroc 7 9 6 22
6. Senegal 6 5 7 18
7. Belgia 5 5 6 16
8. Ciad 4 2 4 10
9. Cote d’Ivoire 4 0 2 6
10. Camerun 3 7 7 17

Câştigătorii celor 23 de medalii pentru delegaţia României:
medalii de aur (5): 
Ancuţa Bobocel (atletism, 3.000 m obstacole
Mirela Lavric (atletism, 800 m)
Beatrice Oancea (lupte, 67 kg)
Mădălina Linguraru (lupte, 48 kg)
Sergiu Ursu (atletism, disc)
Cristina Hîrîci/Hunor Szocs (tenis de masă, dublu mixt)
Cristina Hîrîci (tenis de masă, simplu)
Anca Heltne (atletism, greutate)
Sanda Belgyan, Mirela Lavric, Adelina Pastor, Bianca Răzor (atletism, ştafeta feminină 4×400 m)

medalii de argint:
Hunor Szocs, Cristina Hîrîci (tenis de masă, echipe)
Loredana Ohâi (judo, cat. 57 kg)
Ionuţ Moise (lupte, 66 kg)
Hunor Szocs (tenis de masă, simplu)
Mihai Donisan (atletism, înălţime)
Carmen-Cristina Toma (atletism, triplusalt)
Cristina Matei (judo, categ. 52 kg)
Bianca Perie (atletism, ciocan)
Andreea Ogrăzeanu (atletism, 100 m)
Diana Alexandra Kovacs (lupte, categ. 48 kg)

medalii de bronz: 
Bianca Răzor (atletism, 400 m)
George Vlăduţ Simionescu (judo, categ. +100 kg)
Adrian Vasile (atletism, lungime)
Andrei Victor Franţ (lupte, categ. 84 kg)

Sursa: Agerpres

De același autor

Related Articles