Banatul Caransebes 2

Echipa de volei Banatul Caransebeș, singura echipă masculină în divizia A 1 din Banat, a plecat marţi în cantonament în stațiunea Băile Herculane. Lotul s-a reunit la sfârșitul săptămânii sub coordonarea antrenorului Pavel Craia și a desfășurat câteva antrenamente în Sala Polivalentă Victoria din municipiul de pe Timiş şi Sebeş.

80 la sută din lot este format din jucători noi. Astfel alături de jucătorul ridicător Raul Oprișor, extrema Emil Lung și liberoul Florin Balica, conducerea clubului i-a cooptat, pentru noul sezon pe sârbii Vladimir Iovici (libero) şi Vladan Aleksici (centru), ambii veniţi de la Craiova. Tot de la Craiova s-a transferat și coordonatorul de joc Laurenţiu Vânătoru, dar și centrul Filip Todor. Un alt centru de excepție, cu 160 de prezente la lotul național este Fabian Birău-originar din Oţelu Roşu care vine de la Zalău. Al doilea ridicător este Ionuț Teleleu care a ajuns de la Șimleul Silvaniei, iar pentru extremă președintele clubului Cristian Stepanescu a apelat la Dan Borota care din 2006 este component al Lotului Național de Volei al României.

Înainte de plecarea în staţiunea Băile Herculane voleibaliștii au avut o întâlnire cu conducerea Primăriei Caransebeș, principalul finanțator al clubului. Obiectivul principal al clubului de volei pentru vitorul sezon competițional este clasarea în primele 5 echipe din țară pentru a-și asigura o participare în Cupele Europene. (Cornelia Vlaicu)

(Daniel Babun)