Primul centru SMURD din Republica Moldova

elicopter_smurd_economica_net-680x365

Primul centru SMURD urmează să fie deschis la Bălţi, la mijlocul lunii augusţ cu sprijinul României, informează Moldpres citată de Agerpres. Potrivit sursei citate, guvernul de la Chişinău a aprobat vineri un proiect cu privire la aprobarea semnării Protocolului de modificare a Acordului dintre Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova şi cel din România, semnat la 3 decembrie 2010. Partea română va dota centrul pilot SMURD de la Bălţi cu echipamente pentru intervenţiile de asistenţă medicală de urgenţă, inclusiv ambulanţe. Responsabile pentru realizarea Protocolului vor fi Ministerele Sănătăţii şi Afacerilor Interne din Republica Moldova şi Ministerul Sănătăţii din România, precum şi instituţiile subordonate acestora. România va oferi sprijin pentru dezvoltarea componentei medicale şi paramedicale a serviciului de urgenţă din Republica Moldova, pentru dezvoltarea capacităţii de formare a personalului în domeniu şi asigurarea logisticii necesare desfăşurării intervenţiilor de asistenţă medicală de urgenţă. RRA

Cele mai citite

Related Articles