Intravilanul Caransebeşului se extinde doar după finalizarea PUG -ului

primaria-caransebes

Extinderea intravilanului municipiului Caransebeş mai are de aşteptat. Deşi consilierii locali au decis în luna martie ca intravilanul, în suprafaţă de 351 de ha, să fie extinş această hotărâre va putea fi luată doar după ce este gata Planul Urbanistic General. Conducerea primăriei a cuprins în bugetul local fonduri pentru reînnoirea Planului Urbanistic General, dar şi pentru realizarea altor două planuri urbanistice zonale. Astfel pentru realizarea PUZ-ului în zonele Valea Cenchii şi Jupa se vor cheltui aproape 60 de mii de lei, iar pentru reactualizarea PUG-ului, care se află în lucru la ora actuală, sunt alocaţi aproape 300 de mii de lei. În conformitate cu legea 350 din 2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, planul dar şi regulamentul local de urbanism trebuie actualizate periodic. Planul Urbanistic General este necesar pentru ca certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire, eliberate de primărie, să aibă forma legală.

Cornelia Vlaicu

Cele mai citite

Related Articles