De 15 august, în pelerinaj la Maria Radna

pelerinaj-radna

Mii de credincioşi vizitează zilele acestea Basilica Maria Radna din judeţul Arad, cu ocazia solemnităţii Adormirii Maicii Domnului. Miercuri, 14 august, de la ora 17.00, vor fi oficiate slujbe în limbile maghiară, croată şi română, iar de la ora 20.00 este programată Rugăciunea „Sf. Rozariu” în română, maghiară, germană şi croată urmată de o procesiune cu lumânări, a informat purtătorul de cuvânt al Episcopiei romano-catolice de Timişoara, Eniko Sipos. Joi, 15 august, liturghiile vor fi oficiate începând cu ora 7.00, iar la 11.00 Excelenţa Sa Martin Roos – episcop diecezan de Timişoara, va celebra o Sfântă Liturghie solemnă. De la ora 13.00, credincioşii vor putea participa la devoţiunea „Calea Sfintei Cruci”, oficiată în limbile română, maghiară şi germană. Şi la Mânăstirea Hodoş – Bodrog de lângă Arad sunt aşteptaţi mii de credincioşi, acesta fiind cel mai vechi aşezământ monahal din România.

Cele mai citite

Related Articles