Preşedintele Ucrainei nu exclude un referendum în estul ţării

Oleksandr-Turcinov

Conducerea Ucrainei nu este împotriva organizării unui referendum în estul ţării, a declarat astăzi preşedintele interimar Oleksandr Turcinov. Un referendum privind statutul viitor al regiunilor din est reprezintă una dintre solicitările cheie ale protestarilor care au ocupat în ultima perioadă clădiri guvernamentale din mai multe oraşe. Turcinov a mai declarat că operaţiunea antiteroristă a armatei pe care o anunţase ieri va începe şi regiunea va fi stabilizată în curând.

Majoritatea ucrainenilor se vor pronunţa pentru un stat indivizibil, independent, democratic şi unit, a afirmat Oleksandr Turcinov, care a precizat că referendumul ar putea fi organizat odată cu alegerile prezidenţiale din mai.

Protestatarii din Est au solicitat organizarea unui referendum privind statutul regiunii, fără să fie însă foarte clar dacă şi-ar dori independenţa şi ulterior, alipirea la Rusia, cum a fost în cazul Crimeii, sau doar o mai mare autonomie şi federalizarea Ucrainei, idee vehiculată în ultima perioadă, însă respinsă până acum de Kiev care susţine că în spatele tulburărilor din Est s-ar afla Rusia.

Moscova ar încerca să aplice în Estul Ucrainei scenariul din Crimeea, potrivit preşedintelui Turcinov, care a avertizat că nu va permite acest lucru şi că armata va declanşa o amplă operaţiune antiteroristă dacă grupurile multe dintre ele înarmate care au ocupat clădiri guvernamentale în şase oraşe, nu-şi vor preda armele şi nu se vor retrage.

Între timp, termenul dat ieri de autorităţi a trecut fără ca separatiştii să cedeze, iar Turcinov a afirmat din nou astăzi că operaţiunea armatei va fi declanşată. Tensiunile din Est au dus deja la ciocniri între forţele pro-ruse şi cele guvernamentale soldate cu moartea unui ofiţer ucrainean şi rănirea mai multor persoane, dar şi la o afirmaţie a fostului preşedinte Viktor Ianukovici că în Ucraina începe războiul civil.

Sursa foto: www.mondonews.ro

Cele mai citite

Related Articles