Amenzi pentru persoanele indisciplinate în trafic

Politia rutieraAproape 250 de sancţiuni contravenţionale au aplicat poliţiştii rutieri din Caraş-Severin în această săptămână, în cadrul unor acţiuni prin care s-a dorit prevenirea accidentelor produse ca urmare a indisciplinei pietonale şi a neacordării de prioritate. După cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Ancuţa Cărbunaru, au fost amendaţi peste 100 de pietoni care au traversat strada neregulamentar dar şi cinci şoferi care nu au acordat prioritate de trecere, acestora fiindu-le reţinute şi permisele de conducere. În atenţia poliţiştilor au fost şi cei care au apăsat prea tare pedala de acceleraţie sau au condus sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind aplicate 306 sancţiuni, cele mai multe pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Cele mai citite

Related Articles