În Afganistan se desfăşoară alegerile prezidenţiale pentru desemnarea succesorului lui Hamid Karzai

Hamid Karzai

În Afganistan a început în această dimineaţă primul tur al alegerilor prezidenţiale, în urma cărora va fi desemnat succesorul actualului preşedinte Hamid Karzai.

Zalmai Rassoul a fost ministru de externe între 2010 şi 2013 şi este un apropiat al actualului preşedinte, Hamid Karzai, care l-ar prefera ca succesor. Şanse mari are şi liderul opoziţiei, Abdullah Abdullah, care a ocupat şi el funcţia de ministru de externe după căderea talibanilor şi a fost un bun prieten al legendarului lider mujaheddin Ahmad Shah Massoud. Al treilea candidat important este un fost ministru de finanţe şi rector al Universităţii Kabul, Ashraf Ghani.

Viitorul preşedinte al Afganistanului va trebui să decidă rapid dacă îşi doreşte ca pe teritoriul ţării să rămână unităţi americane care să sprijine forţele de securitate afgane după retragerea militarilor NATO, la sfârşitul acestui an. Dincolo de războiul cu talibanii, noul preşedinte va prelua conducerea uneia dintre ţările cu cele mai corupte adminnistraţii din lume şi o economie subdezvoltată, dependentă de finanţarea internaţională. Totodată, Afganistanul este principalul producător şi exportator de heroină din lume, o problemă pe care prezenţa forţelor internaţionale timp de 13 ani nu a reuşit să o rezolve.

Sursa foto: affairstoday.co.uk

Cele mai citite

Related Articles