Nature Boy la Stagiunea de Jazz de la Teatrul Act

Nature boy 12mar

Este, din nou, jazz la Teatrul Act din Bucureşti. Stagiunea de Jazz organizată de Radio România Cultural, Direcţia Formaţii Muzicale Radio, la iniţiativa bateristului Vlad Popescu, bifează primul concert al primăverii, pe 12 martie, la ora 19:00.

Alături de trio-ul permanent al stagiunii (George Natsis – pian, Vlad Popescu – baterie şi Adrian Mircea Flautistu – contrabas), George Patai – voce este anunţat pentru o seară atractivă a standardelor vocal–jazz, sub numele Nature Boy.

Dincolo de controversata poveste Nature Boy, compusă de Ahbez Eden în 1947 şi internaţionalizată de Nat King Cole, protagoniştii concertului de la Teatrul Act intenţionează o întoarcere, cu aproximaţie, la sonorităţile jazzului de acum 70 de ani, trecut prin filtrele şi pulsaţiile prezentului. Memorabilele teme interbelice ca Fly Me the Moon semnată Bart Howard (varianta cea mai cunoscută fiind cea din 1964 a lui Frank Sinatra), ori My Romance aparţinând lui Richard Rodgers (cu Fred Astaire în mare vogă în 1935) vor completa seara cu un program gândit în reverberaţiile unei eleganţe retro: de la ghetre, baston şi joben, până la portţigaretul ţinut ostentativ de dame în colţul gurii. Repertoriul serii face apel la teme cu o istorie generoasă, unele împrumutate genului musical, stilizate în timp şi adulate de generaţii la rând.

Aşadar, 12 martie, ora 19:00, Calea Victorie nr.126, Bucureşti, este adresa evadării din cotidian, pentru o seară de excepţie a Stagiunii de Jazz Radio România Cultural şi Direcţia Formaţii Muzicale Radio… Nature Boy.

Amănunte pe www.radioromaniacultural.ro

Cele mai citite

Related Articles