ora 17.30
Accidentul s-a produs pe fondul nerespectării distanţei regulamentare faţă de autoturismul din faţă, a declarat şeful Biroului rutier din Reşiţa, comisar Traian Dragomir. Un şofer de cetăţenie germană, care se deplasa spre Lunca Bârzavei, a încetinit intenţionând să vireze stânga, moment în care maşina sa a fost izbită puternic din spate de un autoturism Nubira, al cărui conducător nu a fost atent. Cei doi şoferi au ajuns cu răni superficiale la spital, însă circulaţia în zonă a fost îngreunată timp de aproape o oră. Şoferii nu au consumat alcool, a mai spus Dragomir.
ora 16.00
Un accident a avut loc în urmă cu scurt timp în zona Triaj din municipiul Reşiţa. În acest moment circulaţia rutieră este îngreunată din această cauză. În urma accidentului a rezultat rănirea a două persoane care au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa pentru investigaţii medicale. Vom reveni cu informaţii.
(Sebastian Dragomir)
Neatentia se plateste 🙂
total de acord cu tine, nasule !
Ar trebuii sa interzica virajul la stanga in acel loc care de altfel e foarte periculos.Din aceasta cauza au fost multe accidente in acea zona.