sigla_cfr_saCompania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA anunţă că Ovidiu Puţura, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a fost numit Preşedinte al Consiliului de Administraţie, iar Consiliul de Administraţie l-a desemnat pe Directorul General Adjunct pe Proiecte Europene, Ionel Voicu, şă fie Director General Interimar în locul lui George Micu, pâna la finalizarea procedurii de selecţie a noului CEO al CFR SA, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Adunarea Generală a Acţionarilor a numit, conform prevederilor OUG nr 109/2011, noul Consiliu de Administraţie a cărui componenţă este alcătuită din Ovidiu Puţura, secretar de stat în Ministerul Justiției,  Ovidiu Petrişor Artopolescu, membru al consiliului de supraveghere al Transelectrica, Mircea Popa, secretar general, Departamentul pentru Energie, Florin Luca, consultant financiar și Constantin Sebeşean, manager privat. Aceștia au fost evaluați și validați de consorțiul de consultanţi SC PricewaterhouseCoopers Tax Advisors & Accountants SRL, D&B David şi Baias S.C.A. şi George Butunoiu Group SRL.

Victor Cionga, managing partner la AZ Capital Advisors şi George Ciobănaşu, auditor financiar, care fuseseră inițial selectați ca membri în Consiliul de Administrație al companiei nu au fost de acord cu drepturile aferente acestei funcții, îndeosebi cele financiare, pe care aceștia le-au considerat prea mici în raport cu obligațiile. În aceste condiții, au refuzat semnarea contractului. În prezent, Consiliul de Administrație este statutar și funcționează conform legii.