Nemulţumirile din Kiev au adunat 50.000 de oameni în centrul oraşului

proteste-kievAproximativ 50.000 de oameni s-au adunat astăzi în centrul Kievului pentru a protesta faţă de agresiunea care l-a vizat pe unul dintre liderii opoziţiei, fostul ministru de Interne, Iuri Luţenko. El a fost spitalizat ieri în stare gravă după ce a fost bătut în cursul unor confruntări între manifestanţi proeuropeni şi forţele de ordine, la Kiev. Fostul ministru s-a aflat în detenţie aproape trei ani, fiind eliberat la presiunile Uniunii Europene.

Începând din noiembrie, în Ucraina, au loc proteste masive faţă de refuzul administraţiei conduse de preşedintele Viktor Ianukovici de semnare a acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Potrivit fostului mare pugilist Vitali Klitschko, devenit unul dintre liderii Opoziţiei, un alt mare miting, la care sunt asteptaţi peste 100.000 de ucrainieni, este programat duminica viitoare, transmite France Presse.

De același autor

Related Articles