Peste 2 milioane de lei pentru Cameră!

145

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Caraş Severin a lansat, în prezența unui număr de manageri și persoane interesate, în cadrul Strategiei Naţionale pentru Competivitate, un proiect cu o finanțare de peste 2 milioane de lei.

,,Este vorba de cursuri de formare profesională, care vizează dezvoltarea competenţelor profesionale în funcţie de nevoile firmei corelate cu nevoile şi interesele personale,, ne-a informat managerul de proiect, Bogdan Păunescu.

Denumit ,,Resurse umane şi întreprinderi competitive în regiunea vest,, proiectul are o durată de implementare de un an şi are în vedere două obiective. Unul, ţine de dezvoltarea unor competenţe profesionale pentru 510 persoane iar celălat de furnizarea de asistenţă în cadrul unor cursuri de formare profesională şi antreprenoriat.

Luni, 16 iulie, cursul va fi demarat la Arad, pentru ca în ziua următoare să fie lansat şi la Reşiţa.

În cadrul proiectului vor fi desfăşurate mai multe tipuri de cursuri, în funcţie de cerinţele celor înscrişi cum ar fi cele de dezvoltare a competenţelor antreprenoriale, manager inovare şi proiect sau director de program.

De asemenea se are în vedere şi derularea unor cursuri intensive de scurtă durată, de până la trei zile, foarte solicitate de către cursanţii înscrişi, a precizat Roxana Voicău, expert informare şi conştientizare.

(Marius Căruntu)