CM Rusia 2018: Polonia învinge cu 1-0 Japonia și se califică în optimi

Echipa Poloniei, care era deja eliminată, a învins-o cu scorul de 1-0 (0-0) pe cea a Japoniei, care s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia după acest meci care a avut loc joi, la Volgograd, în Grupa H a competiţiei.

Fundaşul Jan Bednarek a reuşit, în minutul 59, singurul gol al unuia dintre cele mai slabe meciuri de la turneul final.

Columbia, care a învins joi Senegalul cu 1-0, a câştigat grupa, cu 6 puncte.

Japonia şi Senegal au avut câte 4 puncte şi golaveraj 4-4, cele două echipe remizând în meciul direct, 2-2. Reprezentativa asiatică a terminat însă grupa pe locul 2, iar cea africană, pe poziţia a treia, configuraţia grupei fiind decisă de clasamentul fair play. În caz de egalitate de puncte primul criteriu de departajare este golaverajul, iar apoi dacă egalitatea persistă se ia în considerare numărul mai mare de goluri marcate. Următoarele criterii de departajare sunt rezultatele directe, poziţia în clasamentul fair play (în funcţie de cartonaşele galbene şi roşii primite), iar ultimul criteriu este tragerea la sorţi.

Japonia a primit patru cartonaşe galbene la acest turneu, faţă de cele şase cartonaşe galbene primite de Senegal.

Japonia, mulţumită de un rezultat de egalitate care i-ar fi adus calificarea, a adoptat o atitudine prudentă, ce n-a împiedicat-o să controleze prima repriză în faţa unui adversar şters. Niponii au avut prima ocazie, la şutul lui Muto, respins de portarul Fabianski (min. 13). Asiaticii au mai fost periculoşi la centrarea lui Usami, la care Fabianski a fost nesigur (34).

Goalkeeperul japonez Kawashima s-a evidenţiat la lovitura de cap a lui Grosicki (32).

În repriza a doua, Kawashima a blocat în faţa lui Zielinski (53).

Meciul a rămas cenuşiu până în min. 59, când fundaşul Jan Bednarek a reuşit deschiderea scorului, de la marginea careului mic, la o lovitură liberă bătută de Rafal Kurzawa.

Japonia a trecut imediat la atac, dar a fost crispată, lipsită de imaginaţie, arătând serioase limite în exprimare.

Lewandowski a avut o mare şansă de gol la centrarea lui Grosicki (74). Japonezul Makino a fost aproape de un autogol spectaculos, dar Kawashima a salvat (82).

Cele două echipe au mimat practic fotbalul în finalul partidei, japonezii ştiind că sunt calificaţi în optimi graţie poziţiei în clasamentul fair play dacă rezultatul celuilalt meci din grupă rămânea 1-0 pentru Columbia.

”Samuraii albaştri” au început meciul fără o serie de piese de bază, care au fost menajate, unele având cartonaşe galbene.

Polonia, eliminată deja din competiţie, a schimbat cinci jucători faţă de formula aliniată cu Columbia.

Polonia, care nu a pierdut niciodată toate meciurile din grupă la Mondial, a încheiat pe ultimul loc, cu 3 puncte.

Japonia a atins optimile de finală ale Mondialului în 2002, când a fost una din gazdele competiţiei, şi 2010, fără să se califice niciodată în sferturi.

Polonia nu a mai trecut de grupe de la Cupa Mondială din 1986.

Japonia – Polonia 0-1 (0-0)
A marcat: Jan Bednarek (59)
Volgograd, Volgograd Arena; spectatori: 42.189
Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa H

Au evoluat echipele:
Japonia: 1. Eiji Kawashima (căpitan) – 19. Hiroki Sakai, 22. Maya Yoshida, 20. Tomoaki Makino, 5. Yuto Nagatomo – 16. Hotaru Yamaguchi, 7. Gaku Shibasaki – 21. Gotoku Sakai, 9. Shinji Okazaki (15. Yuya Osako, 47), 11. Takashi Usami (14. Takashi Inui 65) – 13. Yoshinori Muto (17. Makoto Hasebe, 82). Selecţioner: Akira Nishino.
Rezerve neutilizate: 12. Masaaki Higashiguchi, 23. Kosuke Nakamura – 2. Naomichi Ueda, 6. Wataru Endo, 3. Gen Shoji, 18. Ryota Ohshima, 4. Keisuke Honda, 8. Genki Haraguchi, 10. Shinji Kagawa.
Polonia: 22. Lukasz Fabianski – 18. Bartosz Bereszynski, 15. Kamil Glik, 5. Jan Bednarek – 21. Rafal Kurzawa (17. Slawomir Peszko, 79), 10. Grzegorz Krychowiak, 6. Jacek Goralski, 3. Artur Jedrzejczyk – 19. Piotr Zielinski (14. Lukasz Teodorczyk, 79), 9. Robert Lewandowski (căpitan), 11. Kamil Grosicki. Selecţioner: Adam Nawalka.
Rezerve neutilizate: 1. Wojciech Szczesny, 12. Bartosz Bialkowski – 2. Michal Pazdan, 13. Maciej Rybus, 4. Thiago Cionek, 20. Lukasz Piszczek, 16. Jakub Blaszczykowski, 8. Karol Linetty, 23. Dawid Kownacki, 7. Arkadiusz Milik.

Arbitru: Janny Sikazwe (Zambia); arbitri asistenţi: Jerson Dos Santos (Angola), Zakhele Siwela (Africa de Sud); arbitru de rezervă: Ricardo Montero (Costa Rica); arbitru asistent de rezervă: Juan Carlos Mora (Costa Rica)
Arbitru video: Daniele Orsato (Italia); arbitri asistenţi video: Carlos Astroza (Chile), Gery Vargas (Bolivia), Paolo Valeri (Italia)
Cartonaş galben: Makino (67)

De același autor

Related Articles