Zilele Reşiţei sau “Custom Reşiţa”

3237

”CUSTOM REȘIȚA”  este numele sub care se vor desfășura, în 2018, zilele municipiului.

De ce CUSTOM? Conform dicționarului englez-român, CUSTOM, dacă este folosit ca substantiv, înseamnă obicei, tradiție, datină, rânduială. Dacă este folosit ca verb, CUSTOM semnifică a face, a crea, a construi, a compune, a dura, a schimba! Ori toate acestea, reunite sub un singur cuvânt,  reprezintă Reșița în anul 2018, anul Centenarului.

În acest sens, reprezentanții administrației publice locale, împreună cu partenerii săi, au încercat să ofere tuturor reșițenilor o sărbătoare care să îi reunească pe toți dar care să împace, în același timp și toate dorințele, preferințele și vârstele.

Programul este unul complex, evenimentele durează mai bine de o săptămână și se desfășoară în mai multe locații simultan.

PROGRAM

STADIONUL MIRCEA CHIVU

SÂMBĂTĂ, 30 IUNIE

08.00 – 20.00 – Etapa Națională de Viteză în Coastă Dunlop –Memorialul Werner Hirschvogel antrenamente și recunoașteri

11.00 și 17.00 – meciurile din finala campionatului național de fotbal american RO BOWL IX

DUMINICĂ, 1 IULIE

08.00 – 20.00 – Etapa Națională de Viteză în Coastă Dunlop –Memorialul Werner Hirschvogel – manșele de concurs

CENTRUL CIVIC

VINERI, 29 IUNIE

16:00- 21:00 Etapa Națională de Viteză în Coastă Dunlop –Memorialul Werner Hirschvogel – Prezentarea sportivilor – expoziție de mașini de curse

DUMINICĂ, 1 IULIE

17:00 – 18:00– Etapa Națională de Viteză în Coastă Dunlop             Memorialul Werner Hirschvogel – PREMIEREA prezentată de Dani Oțil

18:00 – 19:00 – Concert The Weekend Bandits

LUNI, 02 IULIE

19:30 – 21:30 Show Peregrinii – spectacol ce prezintă muzica istorică însoțită de coregrafii cu focul, jonglerii cu flăcări și fum, dansuri cu poiuri luminoase, steaguri medievale

21:30 – 23:00 – Proiecție de film în aer liber: ”Daddy cool”

MARȚI, 03 IULIE

19:00 – 21:00  –  Ateliere copii și adolescenți

19:00 – 19:15 – Program artistic Școala Generală nr. 8 Reșița

19:15 – 20:15 – Program artistic Liceul de Arte “Sabin Păuța”

21:30 – 23:00 – Proiecție de film în aer liber ”Familia mea nebună”

MIERCURI, 04 IULIE

19:00 – 21:30 – Demonstratii sportive ”Pe locuri, fiți gata, sport!”

21:30 – 23:00 – Proiecție de film în aer liber: ”Pe roți”/”On Wheels”

JOI, 05 IULIE

19:00 – 21:00 – Ateliere copii și adolescenți

20:00 – 21:15 – Concert Stage5 Band

21:30 – 23:00 – Proiecție de film în aer liber: ”Ghinionistul”

VINERI, 06 IULIE

16:45 – 18:15 – Parada motocicletelor pe traseul –  Kaufland –Bld. Republicii – Triaj- Bld. A.I. Cuza – Centru Civic – Valea Domanului – platou Doman

17:30- 19:00 –  Parada “Skirt bike” pe traseul – punct de întâlnire Palatul Cultural – Bld Revoluţia din Decembrie – Muzeul de Locomotive – Bld. Republicii – Kaufland – retur până în Centru Civic

19:00 – 21:00 – Ateliere copii și adolescenți

21:00 – 22:00 – Concert RUBY

22:00 – 23:00 – Concert WHAT’S UP

SÂMBĂTĂ, 07 IULIE

19:00 – 21:00 – Ateliere copii și adolescenți

20:30 – 21:00 – Batle of style – Clubul de Dans Sportiv Mystic și Clubul de Dans Attitude Dance Crew

21:00 – 22:00 – Concert LUPII

22:00 – 23:00  Concert SMILEY

DUMINICĂ, 08 IULIE

20:00 – 21:00 – Orchestra Filarmoncii de Stat din Arad sub bagheta maestrului Sabin Păuța alături de soliștii Dean Bowman și Anca Pârlea.

PARCUL CARĂȘANA

LUNI, 02 IULIE

18:00- 18:30 – Parada personajelor de poveste

18:30- 19:30 – Spectacol ”Scufița Roșie”

MARȚI, 03 IULIE

18:00 – 19:00  – Animație stradală

19:00 – 20:00 – Spectacolul “Alba ca Zăpada și altfel de pitici”

20:00 – 20:30 – Sesiune foto cu personajele

MIERCURI, 04 IULIE

18:00- 19:00 – Spectacole interactive

19:00  – 20:00 – Spectacol “Lumea lui Ping și Pong”

20:00 – 20:30- Sesiune foto cu personajele

JOI, 05 IULIE

18:00 – 19:00 – Spectacole interactive

19:00 – 20:00 – Spectacolul “Aventurile lui Mikey Mouse”

20:00 – 20:30 – Sesiune foto cu personajele

VINERI, 06 IULIE

18:00 – 19:00 – Animație stradală

19:00 – 20:00 – Spectacolul “Hansel și Gretel”

20:00 – 20:30 – Sesiune foto personaje

SÂMBĂTĂ, 07 iulie

18:00 – 19:00 – Animatie stradală

19:00 – 20:00 – Spectacolul “Ozi și Prințesa fermecată”

20:00 – 20:30 – Sesiune foto cu personajele

DUMINICĂ, 08 IULIE

18:00 – 19:00 – Spectacol “Casuța Magică”

19:00 – 20:00 – Spectacol eveniment “Șah Mat”

20:00 – 20:30 Închiderea oficială

POIANA GOLULUI

VINERI, 06 IULIE

Ateliere de custom moto&bike

Ateliere Tattoo

Concerte

18:00- 19:00 – The Outsiders

19:00 -20:00 –  Red Flame

20:00 – 21:00 – Cristi Iakab & The Road Band

21:00 – 22:00 – Cactus Jack – Serbia

22:00 – 23:00 – Melmac Riders- Serbia

23:00 – 00:00 – Bucovina

00:00 – 01:00 – Zdob şi Zdub

01:00 – 02:00 – Emeric Imre & Jimmi L Laco

SÂMBĂTĂ, 07 IULIE

10:00 – 18:00 – Ateliere de custom moto&bike, Ateliere Tattoo

10:00 – 18:00 – Treasure Hunt, concurs mountinebike

DJ show

PARCUL TRICOLORULUI

LUNI, 02 IULIE

Orchestra condusă de Rică Vulpe

19:00 – 20:00 – Ansamblu Folcloric “Datina Cărășană” – soliști Nina Cozâltea şi Andrei Mihai

20:00 – 20:10 – Orchestra Ansamblului “Bârzava” – suită de orchestră

20:10 – 20:40 – Cătălin Birău

20:40 – 21:10 – Andreea Stoicănescu

21:10 – 21:40 – Dana Basarab

MARȚI, 03 IULIE

Orchestra condusă de Petrică Vița

19:00 – 19:30 – Ansamblul Folcloric „Mărginimea” din Sibiu

19:30 – 21:30 – Ansamblul “Semenicul” al Centrului Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin alături de soliștii Georgiana Viţa, Petrică Miulescu Irimică şi Ramona Viţa

MIERCURI , 04 iulie

Orchestra condusă de Nicu Blidariu

19:00 – 19:20 – Formaţia de dansuri germane „ Enzian”

19:20 – 19:30 – Suită orchestră condusă de Nicu Blidariu

19:30 – 20:00- Patricia Blidariu

20:00-20:30 – Andreea Miroșu

20:30 – 21:30 – Ansamblul folcloric “ Izvoraşul” al Casei de Cultură Orășenească Buziaș, coregraf Doru David – soliști Cornelia Lupulescu, Ramona Gomboș, Sebastian Râmneanţu şi Adrian Stanca

21:30 – 22:10 – Margareta Clipa

JOI, 05 IULIE

20:00 – 20:15 – Formaţia Karasevska Zora – Uniunea Croaţilor din România

20:15 – 20:30 – Corul Asociaţiei Culturale Platanus, Echipa de dansuri Csűrdöngölő din Tormac

20:30 – 21:30 – Ansamblul folcloric „Pusta Banatului”

21:30 – 22:10 – Niculina Stoican

VINERI, 06 IULIE

Orchestra condusă de Rică Vulpe

19:00 – 19:20 – Moment coregrafic Ansamblul Folcloric Bârzava, coregraf: Petrică Bagiu, Coordonator artistic Maria Aghescu

19:20 – 19:50 – Mirabela Delia

19:50 – 20:00 – Ansamblul Folcloric Bârzava – dans fete Banat

20:00 – 20:30 – Ionică Ivan

20:30 –  21:10 Ansamblul Folcloric „Romanaţi” al Centrului Cultural Municipal Caracal, coregraf Cristian Velea și maestrul coregraf Florian Teodorescu

21:10 – 21:20 – Ansamblul Folcloric Bârzava- suită Oltenia

21:20 – 21:50 – Camelia Bojin Ceocu

21:50 – 22:00 – Ansamblul Folcloric Bârzava- suită Oltenia

22:00 – 22:30 – Nicu Novac

SÂMBĂTĂ, 07 IULIE 

Orchestra condusă de Nicu Blidariu

19:00 – 19:20 – Ansamblul Folcloric al Asociației Culturale Reșița Română, coregraf Firu Corneanu

19:20 – 19:40 – Ansamblul de cântece și dansuri populare ”Vlastimir Pavlovic Carevac” din Veliko Gradiste

19:40 – 20:40 – Ansamblul Folcloric ”Zestrea Gugulanilor„, coregrafi Simion Dragalina şi Dorin Cucuruz

20:40 – 21:10 – Dorina Blidariu

21:10 – 23:00 – Nicoleta Voica și soliștii: Raluca Varga, Bogdan Firu, Narcisa si Larisa, Sorina Petric, Andreea Corodescu, Roxana Goia, Alexandru Brundean, Diana Mihut Alexandra Tofalvi, Denisa Stancu, Daliana Georgiana Tatar, Tania Vlascici, Adelina Radonea, Georgiana Lupusavei, Cristian Spoiala

DUMINICĂ, 08 IULIE

19:30 – 22:00 – Orchestra condusă de Marian Miloș, Călin Toader, Sanela Miloș, Lorena Pela

1 COMENTARIU

  1. De ce “custom” si nu unitate sau datina? La centenar sarbatorim infratirea cu limba engleza sau 100 de ani de la Marea Unire?
    Desigur, defrisam si Poiana Golului de parca nu avem locuri suficiente in oras, si de asemenea, punem toata muzica alternativa in Poiana Golului, loc in care accesul se face cu dificultate – asta pentru a demontra ca “nu vine lumea la concerte de-astea” si pentru ca de la anul sa avem doar muzica din lalaiala, trei cuvinte si trei sunete. Sunt curios ce se va face cu lemnul rezultat din defrisarile recente.
    Si pentru semnatarul articolului, invata te rog ca nu poate fi condusa o orchestra de mai multi oameni simultan, citez: “DUMINICĂ, 08 IULIE
    19:30 – 22:00 – Orchestra condusă de Marian Miloș, Călin Toader, Sanela Miloș, Lorena Pela”.

Comentariile sunt închise.