Urmărire ca-n filme în Timiş după 3 braconieri din Caraş-Severin: Unul a murit, iar ceilalţi doi au fost prinşi de poliţişti

4652

Goană nebună în cursul nopţii trecute, de miercuri, 6 spre joi, 7 iunie după câţiva braconieri identificaţi pe un fond de vânătoare din Timiş.

S-a întâmplat aproape de Lugoj, la Visag. Aproape de miezul nopţii, paznicul de vânătoare a observat o maşină de teren cu care se deplasau braconierii şi a pornit în urmărirea lor. La un moment dat, cele două autovehicule s-au apropiat, iar maşina fugarilor a derapat din cauza vitezei excesive şi a terenului denivelat, a lovit un mal de pământ şi s-a răsturnat. Şoferul, un bărbat de 31 de ani, a fost aruncat din habitaclu şi a murit, iar ceilalţi doi care îl însoţeau au dispărut în noapte, notează lugojinfo.ro.

Paznicul de vânătoare a dat alarma la 112, iar poliţiştii lugojeni sosiţi la faţa locului au început cercetările. Aceştia au identificat braconierii ca fiind din zona Fârliug, judeţul Caraş-Severin, pe care i-au prins în timp ce alergau pe câmp cu cagule pe faţă, i-au reţinut şi condus în arestul Poliţiei Lugoj pentru cercetări unde se află şi acum.

Contactat telefonic, Ion Mustaţă – fostul şef al grupei de vânătoare Fârliug-Ezeriş, destituit din funcţie de conducerea AJVPS Caraş-Severin în cadrul ultimei şedinţe generale de lucru, a confirmat pentru Radio Reşiţa că este vorba despre trei bărbaţi cu antecedente în acte de braconaj de pe raza comunei Fârliug, care obişnuiau să iasă la vânătoare fără autorizaţii şi care nu au făcut niciodată parte din grupa condusă până în urmă cu câteva săptămâni de acesta. Întrebat ce preferinţe aveau la vânat, Ion Mustaţă a precizat că nu aveau o ţintă fixă, trăgeau după tot ce le intra în bătaia puştii.

Întrebat, Mircea Ciobanu – directorul AJVPS Caraş-Severin, acesta a declarat pentru postul nostru că incidentul s-a petrecut pe un fond de vânătoare privat al omului de afaceri Vasile Cotuna din Lugoj şi nu aparţine de AJVPS Timiş, iar unul dintre cei trei bărbaţi, mai exact cel care a decedat, este membru vânător afiliat la AJVPS Caraş-Severin. Ceilalţi doi indivizi, reţinuţi de poliţişti, lucrau în silvicultură la Ocolul silvic Bocşa, a mai spus Mircea Ciobanu.

Reporterii Radio Reşiţa au aflat şi părerea primarului comunei Fârliug, Ioan Borduz, despre incident. Acesta a declarat:

[UPDATE] Ancheta este coordonată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj s-a înregistrat un dosar de urmărire penală pentru ucidere din culpă și braconaj, oamenii legii având, la acest moment, două variante. „Paznicul de vânătoare declară că ar fi auzit niște împușcături și că, mergând spre acel loc, ar fi văzut trei indivizi cu un autoturism de teren, ar fi plecat în urmărirea lor, dar ar fi găsit doar mașina de teren care s-ar fi răsturnat de mai multe ori. Au fost audiate și celelalte două persoane din autoturismul de teren care declară că erau în trecere prin acea zonă și neagă orice braconaj, dar că la un moment dat ar fi apărut paznicul de vânătoare și s-ar fi speriat de el. Aceștia ar fi fugit cu autoturismul, însă paznicul de vânătoare i-ar fi ajuns și lovit din spate, ceea ce ar fi dus la producerea accidentului”, a precizat procurorul Dorel Ursulescu – purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

Procurorii ar fi percheziționat și casele celor trei fârliugeni, de unde au ridicat armele de vânătoare pentru a fi expertizate. De asemenea, procurorii mai spun că va fi expertizat și autoturismul de teren pentru a se vedea dacă a fost tamponat sau nu de un alt autovehicul.

„Nicio persoană nu a fost reținută sau propusă pentru arestare preventivă”, a mai spus procurorul Ursulescu. (Hardy Cvoica)

Sursa foto: http://www.opiniatimisoarei.ro