Tineri din patru țări învață integrarea europeană, pe Valea Cernei!

264

Peste 100 de tineri din patru țări – Lituania, Slovacia, Ungaria și România – s-au reunit, începând de astăzi, la Casa Ecologică din apropierea Băilor Herculane pentru a participa la diverse acțiuni privind protecția mediului și multiculturalitatea – temele celor două proiecte finanțate de Comisia Europeană prin Programul Erasmus Plus.

Noi suntem aici cu două proiecte, primul se numește ACTIVITY YOUNG CITIZEN și e despre protecția mediului, tinerii vor învăța metode de selectare a deșeurilor, iar cel de-al doilea proiect se numește WITHOUT BORDER și este pe cunoașterea interculturală. Participanții la acest prioiect vor susține luni, 11 iunie, un eveniment pe această temă la Orșova, care va fi public și invităm să ni se alăture toți tinerii și toți cetățenii!, ne-a declarat Egle Meta (Lituania) – coordonatorul manifestării.

Țara noastră este reprezentată la această manifestare de 38 de elevi și 4 cadre didactice de la Liceul HERCULES din Băile Herculane, care astăzi au luat un prim contact cu oaspeții veniți de peste hotare. Dealtfel, prima zi a manifestărilor a fost dedicată socializării tinerilor prezenți, care au avut prilejul să se întâlnească și să comunice între ei, unii fiind pentru prima dată față în față, alții cunoscându-se de la alte prioiecte pe care le-au derulat împreună!

Matas Makatskas (Lituania) : Sunt doar de o zi în România, dar îmi place aici, natura este foarte frumoasă, cu munți și râuri – ceea ce este mai rar în Lituania cu munții – și sper că într-o zi vom merge și în drumeție!

Sveta Laskaviciute (Lituania) : Am deja experiență cu cineva din România pe care l-am ajutat cu cazarea într-un alt proiect, așteptările mele aici sunt pozitive și cred că foarte frumoase prietenii pot fi legate între români și lituanieni!

Bencze Adam (Ungaria) : Sunt foarte încântat de proiectul în care mă aflu și sunt încântat de România! M-am întâlnit aici cu multe persoane dintr-un proiect precedent la care am participat și cred că și celelelalte perosane sunt foarte de treabă și totul va fi bine!

Krisztina Bartyonova (Slovacia) : Doar ce am ajuns România și am văzut doar puțin din țară, dar știu că România e o țară foarte frumoasă cu oameni de treabă și buni! Aștept ca activitățile din cadrul proiectului să-și spună cuvântul și mă aștept la un timp de calitate petrecut aici!

Melisa Ivana (România) : Mă simt bine! E un schimb intercultural și din totdeauna m-a atras multilingvismul și tot ce ține de lume! Am încercat să comunicăm, dar toți suntem puțin cam speriați momentan, dar încercăm să ne apropiem ușor-ușor, cred că după 10 zile cât vom sta aici  chiar vom lega niște prietenii frumoase!

În următoarele zile, participanții înscriși la fiecare proiect vor avea parte de un program dens în activități, ne-au declarat coordonatorii celor două proiecte : Alis Merk (Estonia) : Proiectul pe care îl coordonez este  despre colectarea selectivă a deșeurilor și reunește cele două laturi : cetățenia activă la nivel european și protecția mediului. În prima parte a poiectului vor fi activități de cunoaștere, team-building-uri și vor fi astfel organizate încât toți participanții să devină prieteni! În a doua parte a proiectului ne vom axa pe activități specifice temei, vom avea și o vizită de studiu la Orșova, unde participanții vor interacționa cu cetățenii și alți tineri! Bogdan Vâlcan : Proiectul WITHOUT BORDERS este un proiect pe cunoaștere interculturală, prin care participanții își vor dezvolta competențele în ceea ce privește înțelegerea interculturală, adaptarea la noi culturi, toleranța față de alte culturi! Vom începe și noi cu activități de cunoaștere și team-building-uri, după care ne vom axa pe cunoașterea interculturală!

Paul-Sever SMADU