După 200 de ani, o specie istorică revine în apele de munte din Banat: Proiectul Direcţiei Silvice Caraş-Severin a dat roade!

422

Specialiștii în salmonicultură ai Direcției Silvice judeţene derulează un program de repopulare cu lostriță a apelor curgătoare și lacurilor de munte din Caraș – Severin.

Proiectul prevede repopularea râurilor Cerna și Nera și a lacurilor de acumulare Poiana Mărului și Rusca Teregova, unde există condiții pentru dezvoltarea și înmulțirea acestei specii.

Specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva au recoltat pentru prima oară icre și lapți de la mai multe lostrițe ajunse la maturitate din bazinele păstrăvăriei Valea Bei din cadrul Ocolului Silvic Sasca Montană, a precizat pentru Radio Reşiţa Traian Roşu – şeful serviciului vânătoare şi salmonicultură din cadrul Direcţiei Silvice Caraş-Severin:

Conform lui Traian Roşu, materialul de reproducere a fost colectat în urma anesteziei exemplarelor mature cu un ser special, adus din Statele Unite ale Americii, şi cantonat mai apoi într-un incubator până la maturizarea puieţilor.

Amintim că, în urmă cu sute de ani lostriţa a fost răspândită în numeroase ape din România, dar prin pescuitul excesiv specia a dispărut aproape în totalitate, fapt ce a plasat-o sub protecţie strictă. (Hardy Cvoica)

Foto: arhiva