[FOTO] Bani pentru patrimoniul natural şi cultural

13

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a lansat, recent, apelul destinat proiectelor nefinalizate ce vizează investiţii în patrimoniul natural şi cultural.

Doar până în 16 iulie, cei interesaţi pot depune aplicaţiile privind aceste proiecte. Modalitatea de depunere a aplicaţiei se realizează utilizând sistemul electronic – aplicația MySMIS. Apelul este de tip non competitiv, având la bază principiul primul venit – primul servit, cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare.

În cadrul acestei priorităţi de investiţii se vor finanţa restaurarea, protecția, conservarea și valorificarea durabilă a obiectivelor de patrimoniu UNESCO, patrimoniu cultural național și patrimoniu cultural local din mediul urban. Alocarea financiară pentru Regiunea Vest este de 14,4 milioane euro. Valoarea minimă a proiectului este de 1 milion euro, iar valoarea maximă este de 5 milioane euro, respectiv de 10 milioane euro, în cazul obiectivelor de patrimoniu înscrise pe lista UNESCO.

(Marius Căruntu)