Turistă mușcată de un urs în timp ce încerca să-și facă un selfie cu acesta, în apropierea lacului Sfânta Ana

O turistă din Ungaria, a fost mușcată de un urs, în apropierea Lacului Sfânta Ana, din judeţul Harghita, în timp ce ar fi încercat să facă un seflie cu animalul sălbatic aflat în căutare de hrană. Rănită la picior, femeia a fost dusă la spital.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarant că incidentul care s-a petrecut vineri, la Lacul Sf. Ana, nu este singurul de acest fel, în zonă având loc mai multe atacuri ale ursului asupra turiştilor care se apropie de animalele sălbatice, a relatat Mediafax.

Cum a ajuns femeia să fie mușcată de urs

”Turista este din Budapesta și a fost atacată vineri, la prânz, de un urs, la Lacul Sfânta Ana și, din păcate, acesta a fost a treia victimă a acestui urs. Încă o fată de 18 ani și un bărbat, pe parcursul săptămânii, au fost atacați de același urs. Cei doi au fost zgâriați, nu mușcați, de aceea nu au fost raportate cazurile, nu au fost la spital. Se pare că este vorba de un urs mare, care s-a obișnuit cu turiștii și atacă pentru mâncare din sacoșă”, a declarat, duminică, Borboly Csaba, președintele Consiliului Judeţean Harghita.

Turista din Ungaria venise în județul Harghita pentru pelerinajul de Rusalii, de la Şumuleu Ciuc. După ce a fost atacată de urs, aceasta a fost dusă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc, unde a primit îngrijiri medicale la Secţia de Boli Infecţioase.

Cele mai citite

Related Articles