Dezinsecţie aeriană la Lugoj! Deţinătorii de albine sunt atenţionaţi!

177

Dezinsecţie cu avionul la Lugoj! Deţinătorii de albine sunt atenţionaţi să-şi ia măsurile necesare!

Primăria Lugoj a anunţat că în această săptămână suprafaţa municipiului va fi tratată cu substanţe împotriva insectelor care pot provoca alergii şi boli. Acţiunea se face prin mijloace aeriene şi va avea loc vineri, 18 mai, începând cu ora 18 şi până la ora 21.

Suprafaţa cuprinsă este de 2.000 de hectare, în intravilanul Lugojului. Deţinătorii de albine sunt atenţionaţi să-şi ia măsurile de siguranţă care se impun în astfel de situaţii.

Se vor folosi 100 de litri de substanţa cautrine EW 200 şi 4000 de litri de apă. Vor fi combătuţi ţânţarii şi antropodele (muşte, căpuşe, ploşniţe, păianjeni
etc). ”Firma care face lucrările este aceeaşi ca anul trecut, preţul perceput fiind de 25 lei la hectar. 50.000 de lei ne costa avionul şi 15.000 lei substanţa”, a explicat Francisc Boldea, primarul Lugojului. Pentru a acoperi toată suprafaţa planificată, avionul biplan, de tip Antonov II, va efectua şase zboruri.

(Ion Moldovan)