Amenzi de 60.000 de euro pentru un șofer român de TIR în Danemarca. A fost prins de două ori în două zile cu aceeași problemă

Un şofer român de TIR a primit amenzi uriașe în Danemarca după ce a fost prins de două ori, în două zile diferite cu neregui mari la aparatul tahograf. În total, românul a primit amenzi de 60 de mii de euro și a rămas fără permis a relatat publicația daneză jv.dk.

Conform jurnaliștilor danezi românul a fost oprit inițial pe data de 2 mai. Acesta se afla la volanul unui camion înregistrat în România și a primit o amendă de 349.000 de coroane daneze,  echivalentul a 47.000 de euro, pentru faptul că tahograful nu funcționa corect.

A doua zi, o altă echipă de poliţişti a avut surpriza să îl descopere pe român la volanul altui camion înmatriculat în România , în localitatea  Padborg, la 50 de kilometri de locul unde fusese amendat cu o zi mai devreme.

Şi de această dată polițiștii  au descoperit probleme la tahograf. L-au amendat pe român 100.000 de coroane daneze, echivalentul a 13.000 de euro, i-au confiscat şi al doilea camion şi au decis trimiterea în judecată a șoferului român pentru anularea permisului.

Ambele camioane pe care românul le conducea în momentul în care a fost oprit de polițiști au fost indisponibilizate de autoritățile daneze până în momentul în care cele două amenzi vor fi achitate.



Cele mai citite

Related Articles