[FOTO] Mesajul Moștenitorilor României din Banatul de Munte ”Unirea: libertate și unitate”

Episcopia Caransebeșului, prin binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, a organizat un eveniment complex la Reșița, cu ocazia premierii căștigătorilor Concursului Național de creație “Unirea: libertate și unitate”, faza eparhială.
Cei mai talentați copii din Episcopia Caransebeșului care au participat la acest concurs s-au reunit la centrul pastoral-misionar “Sfântul Ioan Gură de Aur”, al Parohiei Schimbarea la Față din municipiul de pe Bârzava, pentru a se bucura de surprizele pregătite de organizatori.

Evenimentul a debutat cu prezentarea scenetei intitulată “Sacrificiu” de către elevi ai Liceului “General Dragalina” din Oravița”, al cărui mesaj a pus în evidență valorile creștine ale poporului român, dar și sacrificiul soldaților români care și-au dat viața pentru reîntregirea teritoriului, dar și al mamelor și soțiilor care și-au lăsat fiii și soții la luptă, neștiind dacă aceștia se vor mai întoarce în sânul familiei.
În cadrul acestei manifestări a fost lansat și Concursul Național de creație literară “România la 100 + 100”, un concurs inițiat de Biblioteca județeană Sălaj. Potrivit managerului Bibliotecii Județene Caraș-Severin, Clara Constantin, acest concurs urmărește “cum ar trebui să arate România peste 100 de ani și ce trebuie să facem noi ca generațiile viitoare să fie mândre că aparțin acestei țări”.

Ei sunt profesioniștii de mâine, modele pentru alte generații. Da, ei sunt Moștenitorii României

 

Maestrul Sabin Păutza, prezent la manifestare, ne-a mărturisit cu emoție:

„Am încredere că acești copii vor duce România mai departe. Sunt copii talentați care ne reprezintă, ne definesc. Voi pune poeziile lor pe muzică. Talente ale noastre încurajate de părinți, dascăli, Biserică, fetița aceea de 10 ani care a scris o scrisoare de mulțumire Lui Dumnezeu m-a impresionat. Au recitat , au jucat o scenetă despre eroii noștri, toate dedicate Anului Centenar. A fost o revelație pentru mine.Trebuie să-i promovăm, pentru că ei sunt profesioniștii de mâine, modele pentru alte generații. Da, ei sunt Moștenitorii României”.

Corul ATOR Banatul de Munte, dirijat de părintele profesor Gheorghe Tistu a susținut un program de pricesne și cântece patriotice.

“Îi mulțumim lui Dumnezeu că și în acest an festivitatea de premiere la nivelul Episcopiei Caransebeșului al acestui concurs a fost un eveniment deosebit. Am încercat să punem în valoare ceea ce avem mai frumos, original și mai bun la momentul acesta în rândul tinerilor din eparhia noastră. Sceneta a fost jucată în premieră și ne bucurăm că elevii de liceu au astfel de preocupări în anul centenar. Este foarte important că lucrurile nu se opresc aici și de fapt în Episcopia Caransebeșului există o efervescență din punctul de vedere al preocupărilor în plan artistic, în plan literar și pe toate planurile în ceea ce privește manifestările dedicate centenarului Marii Uniri și a celor care au făurit Marea Unire”, a declarat  la final părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului.

Pe tot parcursul evenimentului a fost expusă o expoziție de fotografie intitulată “100 de ani de România în imagini”, lucrări realizate de copii și tineri, Moștenitorii României de la centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului.
Copiii care s-au remarcat la Concursul Național de creație “Unirea: libertate și unitate”, faza eparhială, au primit diplome și daruri.
Anca Bica Bălălău

De același autor

Related Articles