Accident cumplit în Germania. Doi morți și mai mulți răniți în urma ciocnirii a două trenuri

Doi oameni au murit şi alţi 14 au fost răniţi în urma ciocnirii a două trenuri, luni seară, în Bavaria, a anunţat poliţia federală germană, transmite AFP.

Cele două persoane care şi-au pierdut viaţa în acest accident între un tren regional şi un altul de marfă sunt un mecanic de locomotivă şi o pasageră, a precizat un purtător de cuvânt citat de agenţia dpa.

Dintre persoanele afectate, trei au răni grave sau moderate, a indicat el.  Mecanicul trenului de marfă este nevătămat, potrivit sursei menţionate.

Cele două trenuri s-au ciocnit luni în jurul orei locale 21,20, pe linia dintre Ingolstadt şi Augsburg, lângă gara Aichach.

Cauza accidentului nu este pentru moment cunoscută, urmând a fi investigată. Echipe de salvare se află la faţa locului. Circulaţia pe linia unde s-a produs accidentul a fost oprită.

Cele mai citite

Related Articles