Arădeanul care a parcurs celebrul drum Camino de Santiago pentru copiii din Arad, premiat

13

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, l-a felicitat într-un cadru festiv pe Claudiu Negrea, fotograf profesionist, arădeanul care de curând a parcurs pe jos celebrul drum Camino de Santiago purtând însemnele Aradului şi ale campaniei „Cu drag pentru viitor!”

Traseul parcurs de Claudiu Negrea, împreună cu Florin Ştefan, un coleg fotograf din Craiova, a măsurat peste 850 de kilometri, fiind parcurs în 33 de zile. Punctul de pornire a fost un sat din sudul Franţei, apoi pelerinii au traversat Munţii Pirinei, Ţara Bascilor şi Galicia şi şi-au încheiat călătoria la Santiago de Compostella, locul în care potrivit tradiţiei s-ar afla mormântul Sfântului Iacob, unul din cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos. În pluş Claudiu Negrea şi partenerul său de călătorie au ales să meargă dincolo de punctul de sosire clasic al traseului şi au parcurs încă 125 de kilometri între Santiago de Compostella şi Oceanul Atlantic pe biciclete, ducând astfel mesajul lor până la Finistera – localitate supranumită „Capătul Pământului„.

Am pornit pe acest drum care se spune că îi transformă pe cei care îl parcurg, văzându-l ca pe o provocare. Faptul că ne-am propus să promovăm campania de strângere de fonduri pentru reabilitarea Secţiei de copii a Spitalului Judeţean Arad ne-a dat un motiv în plus să mergem până la capăt! Sper ca iniţiativa noastră să îi inspire pe cei care pot şi doresc să contribuie la această campanie! Ne-am gândit tot drumul la ei! Atât la cei care ar putea dona, cât mai ales la cei care ar putea beneficia de pe urma acestor donaţii! Copii Aradului, viitorul nostru!„, a afirmat Claudiu Negrea.

Să mergi pe jos aproape 900 de kilometri nu este la îndemâna oricui! Să faci acest lucru pentru o cauză, asta denotă caracter şi determinare! Salut demersul acestor tineri care şi-au dăruit o lună din viaţa lor pentru a-i inspira pe alţii! Cred că societatea noastră are nevoie permanent de astfel de exemple pentru a progresa!„, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Parcurs prima oară de pelerini în secolul XI, Camino de Santiago reprezintă unul dintre cele trei pelerinaje principale ale lumii creştine alături de drumul spre Vatican şi drumul spre Ierusalim. După o perioadă de câteva sute de ani în care a fost uitat, Camino de Santiago a redevenit popular în ultimii 30 de ani, în prezent în jur de 200 de mii de pelerini participând anual la acest pelerinaj.

(Ada Botezan)

Lasă un comentariu