Copii de la Centrul Primăvară sunt deosebiţi, copii calzi şi realişti. Cei mai mulţi dintre ei ştiu că au fie o problemă fizică fie una psihică dar luptă pentru a progresa, pentru a se integra în societate. Un copil deosebit este şi Amalia, o tânără în vârstă de 17 ani care a ajuns la Centru tot din cauza unor probleme emoţionale.

Amalia ne-a spus că i-se întâmpla să uite anumite lucruri sau uneori reţinea cu dificultate informaţiile pe care le primea, de exemplu, la şcoală.  După ce a fost criticată şi batjocorită de alţi tineri şi-a găsit în sfârşit locul la Centrul Primăvara.

„Eu mă consider un copil normal dar uneori uitam des sau memoram mai greu lecţiile la şcoală dar acum sunt bine datorită celor de aici de la centru. Aici ma simt bine şi chiar mă văd în viitor  cu o meserie, mi-ar plăcea sa fiu maseur şi să-mi ajut familia. Uneori copii au fost răi cu mine dar am învăţat şi eu să trec peste, să merg mai deaprte. Nu pot să spun că a fost uşor dar sunt o luptătoare „, ne-a declarat tânăra Amalia.

Toţi copii de la Centrul Primăvara sunt speciali şi merită să fie ajutaţi. Cu un singur gest putem schimba lumea, cu un simplu gest le putem construi acestor copii o sală de fiziokinetoterapie! Nu mai stati pe ganduri veniti în Parcul Tricolorului la Căsuţa Magică.

Daiana Roşca

Lasă un comentariu