Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei promovează făgetele virgine, incluse în patrimoniul UNESCO!

82

O prioritate pentru Administraţia Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei în acest an este promovarea şi valorificarea din punct de vedere turistic a făgetelor virgine de pe raza Parcului, declarate patrimoniu UNESCO.

Aceasta constă într-un program mai amplu de a promova aceste trasee prin materiale promoţionale, precum şi în teren prin stabilirea unor trasee clare pe care turiştii şi grupurile organizate vor putea merge prin aceste păduri virgine, care sunt unice în Europa! Acest lucru cred că se va întâmpla spre finalul anului, deoarece aşteptăm la nivel naţional să se elaboreze metodologia de conservare şi protejare a acestor păduri declarate patrimoniu UNESCO, pentru că nu sunt doar în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, ci sunt şi în alte parcuri sau zone protejate din ţară! În urma acestei metodologii, vom fi mult mai atenţi în a promova valorile naturale de la noi din Parc!, ne-a declarat ing. Ioan Gaşpar – directorul Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei.

Paul-Sever SMADU

1 COMENTARIU

  1. Mda, daca nu am fi stiut cine e Gaspar ar fi fost o veste buna aceasta stire. Gaspar este directorul parcului, o marioneta care aproba toate exploatarile forestiere din parc propuse de Romsilva, exploatari in cele mai salbatice zone si paduri seculare. Anul trecut s-a intrat cu exploatari pentru prima data pe valea Radoteasa, 2 parcele fiind deja distruse. Anul acesta se doreste continuarea exploatarilor acolo. O alta zona amenintata iminent de exploatari este zona catunelor din muntii Cernei, unde oamenii de acolo au trait de sute de ani in comuniune cu natura fara a o distruge, pentru ca Romsilva sa vina acum sa intre cu TAFuri, buldozere si drujbe in padurile si peste pasunile localnicilor! Este inadmisibil,d e cand a devenit parc national padurile sunt mult mai putin protejate decat inainte de a fi parc, totul avand loc datorita coruptiei generalizate din Romsilva si din administratia parcului, care executa ordinele primite mai sus!

Comments are closed.