Formula 1 ar putea introduce câteva modificări

Organizatorii Campionatul Mondial de Formula 1 analizează posibilitatea introducerii unei cursei de calificare, sâmbăta, care să stabilească ordinea finală de start a Marilor Premii, care vor avea loc în ziua următoare, anunţă publicaţia Auto Motor und Sport.

Grupul Liberty Media, actualul patron al Formulei 1, caută noi metode pentru atragerea publicului tânăr, în condiţiile în care actuala medie de vârstă a spectatorilor din Marele Circ este destul de ridicată.

Una dintre ideile avansate a fost aceea de a reduce formatul evenimentelor şi de a introduce o cursă de calificare pe distanţa de 100 km, după sesiunea normală de calificări, la finalul căreia să fie stabile poziţiile pe grila de start a Marelui Premiu programat duminică.

O altă propunere a fost aceea ca weekend-ul de Grand Prix să înceapă vinerea cu o inspecţie tehnică deschisă publicului, care ar avea astfel ocazia să admire monoposturile la paddock-urile echipelor favorite, în schimbul unui bilet în valoare de 50 euro. Tot vineri, în cursul după-amiezii, ar urma să se desfăşoare două sesiuni de antrenamente libere, de câte o oră fiecare.

Ziua următoare, sâmbătă, va să înceapă cu sesiunea de calificări cunoscută (Q1, Q2 şi Q3), care ar urma să stabilească ordinea de plecare în cursa de calificare de 100 km, programată la o oră de maximă audienţă şi fără limită de combustibil sau pneuri. Clasamentul final al acestei cursei va stabili ordinea de plecare în Marele Premiu de duminică.

Rămâne de văzut însă dacă propunerile vor fi pe placul tuturor echipelor, care au fost chestionate pe această temă cu ocazia primului Mare Premiu al sezonului 2018, desfăşurat în Australia, la sfârşitul lunii trecute.

Agerpres

De același autor

Related Articles