Să adaptăm stilul de condus la condiţiile de drum! Recomandări de la poliţişti

179

Conform informărilor primite de la meteorologi, în perioada 18-22 martie 2018, în întreaga țară vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. Pe fondul intensificărilor de vânt, în această perioadă se va semnala viscol.

Ploaia, lapovița, ninsoare și vântul îngreunează circulația rutieră. De aceea, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.

Dacă traficul este aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul! Fiți politicoși cu ceilalați participanți la trafic și nu blocaţi intersecţiile. Nu depăşiți coloanele de autovehicule.

Dacă vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.

Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare! Acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz, pe vreme de ploaie sau ninsoare, când din sensul opus se apropie alte vehicule.

Informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să vă echipaţi maşina corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă! Chiar dacă temperaturile de afară sunt pozitive, poliţiştii rutieri ne sfătuiesc să nu schimbăm cauciucurile de iarnă. Prognoza meteo pentru următoarele zile prevede precipitaţii mixte care pot duce la producerea poleiului. N-ar fi exclus să mai întâlnim şi zăpadă, spune şeful Serviciului rutier din Caraş-Severin, comisar Dorin Ţugmeanu:

Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face referire la vreo dată calendaristică.

(Sebastian Dragomir)