[FOTO] Tinerii de la ATOR vă aşteaptă cu flori

169

Tinerii de la ATOR Banatul de Munte se vor afla astăzi, în Parcul Tricolorului, alături de voluntari ai Asociației „Din inimă pentru inimă” şi vor oferi o floare, un mulțumesc și un gând de recunoștință tuturor mamelor pe care le vor întâlni în cale pentru că au dat viață. De asemenea, cu acest prilej, vor fi împărțite pliante de promovare a Marșului pentru viață care va avea loc la Reșița în data de 24 martie.

Acțiunea de astăzi se va desfășura între orele 15.00-17.00, pe traseul cuprins între Parcul Tricolorului și retur, indiferent de vremea de afară. Este un gest de prețuire a vieții, a minunii de a naște și de a te naște, de a transmite și recunoștință tuturor celor care au ales viața, spune Anita Radics, reprezentant ATOR:

Evenimentul se încadrează în șirul manifestărilor pro-vita organizate în luna martie – luna pentru viață – de către tineri de toate vârstele, de la mai multe organizații reșițene.

„De câte ori v-ați oprit și le-ați mulțumit mamelor voastre pentru tot ceea ce au făcut pentru voi? Acum puteți să le arătați recunoștința, iubirea și prețuirea voastră, oferindu-le printr-un simplu gest un moment emoționant!”.

Acesta este îndemnul și invitația lansată de tinerii membri ai ATOR Banatul de Munte către toți care vor să-și arate recunoștința către cele care le-au dat viață.

(Sebastian Dragomir)