Tinerii de la Ator Banatul de Munte își arată recunoștința

46

“De câte ori v-aţi oprit şi le-aţi mulţumit mamelor voastre pentru tot ceea ce au făcut pentru voi? Acum puteţi să le arătaţi recunoştinţa, iubirea şi preţuirea voastră, oferindu-le printr-un simplu gest un moment emoţionant!”.

Acesta este îndemnul şi invitaţia lansată de tinerii membri ai ATOR Banatul de Munte către toţi care vor să-şi arate recunoştinţa către cele care le-au dat viaţă.

Alături de voluntari ai Asociaţiei „Din inimă pentru inimă”, tinerii de la ATOR Banatul de Munte se vor afla mâine în Parcul Tricolorului şi vor oferi o floare, un mulţumesc şi un gând de recunoştinţă pentru că au da viaţă tuturor mamelor pe care le vor întâlni în cale.

De asemenea, cu acest prilej, vor fi împărţite plinate de promovare a Marşului pentru viaţă care va avea loc la Reşiţa în data de 24 martie.

Acţiunea se va desfăşurat între orele 15.00-17.00, pe traseul cuprins între Parcul Tricolorului şi retur, indiferent de vremea de afară.

Este un gest de preţuire a vieţii, a minunii de a naşte şi de a te naşte, de a transmite şi recunoştinţă tuturor celor care au ales viaţa”

Evenimentul se încadrează în şirul manifestărilor pro-vita organizate în luna martie – luna pentru viaţă – de către “tineri de toate vârstele” de la mai multe organizaţii reşiţene.