PSD se reuneşte în congres extraordinar pentru a-şi alege conducerea

19

PSD se reuneşte astăzi în congres extraordinar, la Bucureşti, pentru a-şi alege conducerea. Mai mulţi candidaţi s-au înscris pentru posturile cheie din partid, în condiţiile în care funcţia de preşedinte al partidului nu este pusă în discuţie la această reuniune.

Ieri, Comitetul Executiv Naţional a validat toate candidaturile depuse pentru congresul PSD, la care ar urma să fie adoptate şi mai multe rezoluţii referitoare la guvernare.

24 de candidaturi au fost validate de Comitetul Executiv Naţional al PSD şi vor fi supuse votului în Congresul extraordinar al partidului. Chiar dacă unii dintre cei care intenţionează să ocupe un post de conducere în partid nu aveau dosarele complete, liderul social-democrat Liviu Dragnea a propus acceptarea tuturor candidaturilor.

Liviu Dragnea: Am propus colegilor mei să se aprobe şi candidaturile care nu îndeplineau toate condiţiile, pentru cei patru colegi, respectiv Dana Andronescu, domnul Bănicioiu, amândoi pentru funcţia de preşedinte executiv, domnul Cătălin Rădulescu, pentru funcţia de vicepreşedinte pe Regiunea Sud şi domnul Codrin Ştefănescu pentru funcţia de secretar general. Toţi cei care şi-au exprimat dorinţa să candideze vor fi trecuţi pe buletinele de vot.

Funcţia de preşedinte al PSD nu se pune în discuţie, filialele PSD exprimându-şi susţinerea pentru liderul social-democraţ Liviu Dragnea. Pentru a doua funcţie din PSD, cea de preşedinte executiv, candidează premierul Viorica Dăncilă, Nicolae Bănicioiu si Ecaterina Andronescu. Cele mai mari şase le are Viorica Dăncilă, care se bucură de susţinerea Organizaţiei regionale Bucureşti-Ilfov şi a preşedintelui PSD. Marian Neacşu şi Codrin Ştefănescu candiează pentru funcţia de secretar general al partidului.

Cei 4.000 de delegaţi la congres îşi vor alege şi 16 vicepreşedinţi, câte un bărbat şi o femeie pentru fiecare dintre cele opt regiuni economice ale ţării.

Pentru regiunea Bucureşti-Ilfov, candidaţii sunt Gabriela Firea şi Robert Negoiţă, în timp ce în Regiunea Sud-Vest sunt înscrişi Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu.

Mirela Furtună şi Marian Oprişan sunt candidaţii pentru Regiunea de Sud-Esţ iar în nord-esţ Doina Fedorovici şi Gabriel Vlase. În partea nord-vest sunt înscrişi Doina Pană şi Gabriel Zetea, în vesţ Natalia Intotero şi Mihai Fifor, în timp ce Regiunea Transilvania – Centru este reprezentată de Roxana Mânzatu şi Bogdan Trif.

Singura regiune unde sunt înscrişi trei candidaţi pentru locul rezervat bărbaţilor este Regiunea Sud – aici sunt înscrişi Adrian Ţuţuianu, Şerban Valeca şi Cătălin Rădulescu. Carmen Dan este candidatul pe locul rezervat femeilor pentru această regiune.