Doi tineri  bănuiţi că au incendiat sediul poliţiei dintr-o comună din Vaslui au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Indivizii, de 23, respectiv, 25 de ani, au fost trimişi după gratii pentru distrugere şi ultraj, după ce, au stropit imobilul cu benzină şi i-au dat foc.

Incendiul a fost zărit de localnici, care s-au mobilizat până la sosirea pompierilor şi au reuşit să stingă valvătaia, singurul care a ars fiind doar acoperişul.

Indivizii au fost cercetaţi anul trecut pentru furt, iar unul dintre ei a fost chemat recent la poliţie. ”Cei doi tineri au fost depistați în urma acțiunilor întreprinse de către zeci de polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului de Investigații Criminale și Secției de Poliție Rurală 2 Vaslui. Întrucât ancheta în acest caz a fost extinsă și pentru ultraj, cercetările vor fi preluate de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui”, -a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Vă reamintim că sediul postului comunal de Poliţie Fereşti din judeţul Vaslui a fost cuprins de flăcări, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pompierii constatând  că incendiul a fost provocat.

ISU Vaslui a informat că, în urma incendiului care a afectat sediul postului comunal de Poliţie Fereşti, au ars 15 metri pătraţi de acoperiş.

”Intervenţia promptă a pompierilor a făcut că incendiul să nu se propage şi la interiorul sediului de poliţie, fiind salvate toate bunurile din cele trei încăperi. La faţa locului s-au deplasat şi grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă”, a informat sursa citată.