Agricultorii şi apicultorii au căzut la înţelegere: A fost lansat primul ghid de bune practici între cei doi actori

Primul cod de bune practici în relaţia dintre fermieri şi apicultori a fost elaborat şi lansat recent de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Ghidul de bune practici a fost lansat ca urmare a colaborării dintre Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România și Asociația Producătorilor de Porumb din România.

Potrivit Idei Şuţa – vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine Caraş-Severin, lucrarea prezintă un cadru de lucru între apicultori şi agricultori în vederea minimalizării pagubelor înregistrate în sectorul apicol ca urmare a tratamentelor fitosanitare folosite în cultura plantelor:

Ghidul își propune să rezolve o problemă majoră a Uniunii Europene privind scăderea efectivelor de albine ca efect, în primul rând, al lipsei de comunicare dintre agricultori și apicultori cu privire la momentul de administrare a produselor de protecția plantelor în culturile melifere, la remanența produselor aplicate, precum și la locul de amplasare a stupinei de către apicultori.

Codurile, în forma unor broşuri tipărite, pot fi ridicate de apicultori de la sediile asociaţiilor din Caransebeş, Băile Herculane şi Reşiţa pentru a şti pe viitor care le sunt drepturile şi obligaţiile în relaţia cu fermierii, a mai spus Ida Şuţa pentru Radio Reşiţa.

În afara drepturilor și a obligațiilor, atât ale agricultorilor, cât și ale apicultorilor, Ghidul de bune practici oferă și un model de “contract” de colaborare agricultor-apicultor pentru deplasarea stupilor în pastoral. (Hardy Cvoica)

De același autor

Related Articles