Update:

În cadrul evenimentului de lansare a stației, Doina Vornicu, Director de operațiuni grupul CEZ România, a declarat că: „Reșița este un punct important pe harta investițiilor noastre. Prin urmare, au existat toate argumentele să fim alături de Primăria Reșița în această inițiativă, mai ales că avem deja experiența internațională a colegilor din grupul european, dar și propria experiență a stațiilor montate la Pitești și Craiova„.

Să mai notăm și disponibilitatea arătată de primarul municipiului Ioan Popa, în ceea ce privește dezvoltarea parcului de taximetre alimentate electric, primăria suportând, timp de doi ani, costurile energiei încărcate de viitorii proprietari de taxiuri electrice. Din estimările edilului, se preconizează că până în anul 2025, jumătate din taximetrele Reșiței, vor fi cu alimentare electrică.

Primăria Municipiului Reşiţa a inaugurat prima staţie electrică de încărcare auto!

Începând de astăzi deţinătorii de maşini electrice sau care tranzitează municipiul se pot bucura de o staţie de încărcare gândită special pentru orice tip de maşină electrică.

Aceasta este amplasată în Piaţa 1 Decembrie 1918, în apropierea Primăriei Municipiului Reşiţa (n.r. parcarea cu plată de lângă Hotelul Semenic) şi este disponibilă non-stop, în regim gratuit pentru taximetrele electrice, pentru început.

Cu această ocazie, autoritatea locală a organizat la sala de şedinţe de la parterul primăriei o conferinţă de lansare a primei staţii electrice. Alături de primarul Reşiţei, Ioan Popa, la eveniment a fost prezentă Doina Vornicu, director de Operaţiuni Grupul CEZ România, partenerii municipalităţii în acest proiect.

(Hardy Cvoica, Marius Căruntu)