AJVPS Caraş-Severin singurul gestionar al apelor colinare şi de şes din judeţ. Preşedintele Clubului Reşiţa: “Îmi cer scuze faţă de pescari”

Veşti bune pentru pescarii cărăşeni!

Controversata problemă a apelor colinare şi şes din Caraş-Severin a fost recent rezolvată de conducerea AJVPS.

Conform preşedintelui Clubului Reşiţa, Ion Mustaţă, resursele vii au revenit în judeţ. Ca procentaj, AJVPS Caraş-Severin este peste Asociaţia Pescarilor “Banatul” din Timişoara. Ion Mustaţă a mai spus pentru Radio Reşiţa că, asigură pescarii sportivi că situaţia nu se va mai repeta, ca la anul să fie din nou altfel de cum trebuie.

Vinovaţi suntem noi, cei care conducem, vorbesc de Clubul Reşiţa. Noi trebuia să ne implicăm mai mult, recunosc şi îmi cer scuze faţă de pescari că am greşit şi s-a ajuns aici şi promit că nu se va mai repeta ca la anul să fie altfel. Lucrurile trebuie din timp luate, amănunţit, pas cu pas ele se vor rezolva, nu să ne trezim că suntem la sfârşit de an şi nu ştim ce să facem, vine anul peste noi în Caraş-Severin. Nu e normal, treaba asta, dar nu comentez mai mult, se ştiu ei cine, ce şi cum…”. 

Din informaţiile pe care le deţine, a mai spus Ion Mustaţă, săptămâna aceasta, conducerea ANPA va ajunge la Reşiţa pentru a clarifica toate inconveninetele create. (Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles