[FOTO] Un Vot pentru Laura Sgaverdea: Jurnalistul Anului în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială pe anul 2017

1209

Motto: „Să uiţi, să taci, să fii indiferent la cele din jurul tău, sunt unele din cele mai mari păcate”. Elie Wiesel

Managerul Radio România Reşiţa, Laura Sgaverdea, este nominalizat pentru premiul jurnalistul anului decernat în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială pe anul 2017, pentru că în primul rând demersurile sale umanitare au unit oamenii prin solidaritatea pentru semenii lor aflați în momente de cumpănă.


Cunoscută, apreciată și susținută de toți cei care și-au unit forțele în cele două campanii „Muzică pentru Viață” pe care Laura Sgaverdea le-a inițiat în 2016, pentru Centrul de Recuperare Oncologică Slatina-Nera, singurul de profil în estul Europei și în anul 2017 pentru susținerea Centrului Medical de Evaluare, Terapie, Educaţie medicală specifică şi Recuperare pentru copii şi tineri „CRISTIAN ŞERBAN” Buziaş, unic în România, dar și în alte proiecte pentru ajutorarea persoanelor aflate în dificultate, managerul radioului reșițean are nevoie de votul vostru pentru a câștiga premiul pentru Jurnalistul Anului în cadrul Galei pentru asistență socială pe anul 2017.

Timp de două ediții, Laura Sgaverdea, managerul Radio România Reșița, a scris o scrisoare de dragoste lumii, iar această scrisoare s-a trimis către Dumnezeu cu semnăturile voastre, și toți cei care au umplut candela speranței cu lumina sufletelor într-o vâlvătaie care ține veșnicia întregirii umanității într-un simbolic gest: A dărui.

Laura Sgaverdea a  mai fost și inițiatorul proiectelor:

,,Jucăria ta găsește o casă nouă! Învață să dăruiești  Timp de o lună, reşiţenii au fost invitaţi să doneze jucării care au ajuns la peste 500 de preşcolari din mediul rural

50 de copii proveniţi din familii cu probleme sociale şi care beneficiază de serviciile Fundaţiei Humanitas Pro Deo, au avut parte de o zi specială în care am sărbătorit  copilăria.
Achiziționarea unui sterilizator necesar secției de neonatologie a Spitalului de Urgență din Reșița
Susținerea campaniei umanitare „Împreună dăruim viață”
„Ajută ca să ajut” în sprijinul Spitalului Județean de Urgență
Proiectul „Joaca-dincolo de bariere” în sprijinul copiilor care suferă de Sindromul Down
Susținerea copiilor cu nevoi speciale de la Centrul Primăvara, la serbarea “1 Iunie – Copilărie în culori”

Acum a venit momentul să susținem aceste inițiative, unindu-ne printr-un simplu vot pentru Laura Sgaverdea nominalizată pentru a obține premiul pentru jurnalistul anului decernat in cadrul Galei pentru asistență socială.
Votul tău este o contribuție la solidaritate, la susținerea Laurei Sgaverdea și a tuturor beneficiarilor proiectelor umanitare „Muzică pentru Viață”, pentru că „Omul cu adevărat bun e cel care ar fi putut fi rău și n-a fost.”

Evenimentul, organizat de către Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România, celebrează Ziua Mondială a Asistenţei Sociale şi recompensează performanţa şi excelenţa celor care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea asistenţei sociale şi la promovarea profesiei de asistent social în anul 2017.

Mulțumim în numele tuturor beneficiarilor compasiunii voastre, mulțumim pentru susținerea  Laurei Sgaverdea, care a înțeles că a fi jurnalist este o slujbă în numele solidarității și a generozității umane.

Votează aici  poll.cnasr.ro/poll/12

Epilog: „Nu recunosc alt semn al superiorității decât bunătatea.” Ludwig van Beethoven

Echipa Radio România Reșița