Trei tineri români au murit în urma unui accident rutier ce a avut loc în orașul Corby din Marea Britanie, luni 12 februarie.

Conform Antena 3 cei  trei tineri care și-au pierdut viața sunt Ciprian Merlă (22 de ani), care conducea mașina, un prieten de-al său de 22 de ani și o tânără de 20 de ani din Suceava. 

Un șofer a vrut să-i depășească, iar din sens opus venea o altă mașină și a intrat fix în mașina în care se aflau aceștia, a anunțat ieri The Telegraph

În urma accidentului, cei trei români au murit pe loc. Tragic este şi faptul că și șoferul mașinii de care s-a ciocnit mașina în care se aflau românii se zbate între viaţă şi moarte. Medicii spun că acesta are şanse mici de supravieţuire.

Potrivit presei din Marea Britanie, poliţiştii nu au reuşit încă să desluşească modul în care s-a produs accidentul şi au cerut ajutorul oricărei persoane care se afla pe şosea în momentul accidentului.

Imediat după ce s-a aflat de această tragedie, pe paginile de Facebook ale tinerilor au apărut mesaje de condoleanțe, din partea familie și ale prietenilor.

„Nu mi-am imaginiat niciodată că o să pleci atât de devreme. Odihneşte-te în pace suflete. Aş vrea să blestem, dar nu ştiu pe cine. Aş vrea să înjur, dar să îmi zici tu pe cine. Prea devreme ai plecat şi fără bilet de întors. O să ne revedem curând”, a scris o rudă pe pagina tânărului de 22 de ani, citat de Antena 3.

 

<

Lasă un comentariu