Sistem de detecție a incendiilor – prioritate pentru Parcul Național Domogled-Valea Cernei!

O prioritate în acest an pentru Administrația Parcului Național Domogled-Valea Cernei o reprezintă obținerea finanțării pentru proiectul privind realizarea unui sistem de detecție a incendiilor pe suprafața Parcului.

“Vrem ca în acest an să depunem un proiect pe POIM – pentru că l-am scris deja – prin care să realizăm un sistem de detecție la incendiu. Consider că este extrem de necesar în Parcul nostru să avem un astfel de sistem, pentru a fi informați cât mai repede despre izbucnirea unui incendiu în zona parcului! Știți cu toții că anul trecut am avut două incendii foarte grele; grele în sensul de teren foarte accidentat, în care nu am putut interveni decât cu elicopterul și a interveni la timp este esențial! Acest sistem este montat de fapt pe niște stâlpi cu o înălțime de 25 m, este corelat și transmite datele foarte repede atât la noi, la Centrul de Vizitare, cât și la inspectoratele pentru situații de urgență, pentru a putea interveni cât mai rapid și să stingem cât mai repede incendiul! Altfel, ați văzut că doar ploaia l-a stins definitiv! Sperăm că vom putea depune proiectul în timp util, bineînțeles să fie și aprobat și apoi să începem implementarea acestui proiect!”, ne-a declarat ing. Ioan Gașpar – directorul Parcului Național Domogled-Valea Cernei.

Paul-Sever SMADU

Cele mai citite

Related Articles