UTA vine în Valea Domanului

144

Echipa de fotbal din Liga a III-a, CSM Şcolar Reşiţa va disputa sâmbătă,10 februarie încă un meci amical, de această dată, în Valea Domanului. Adversară îi va fi formația din eșalonul secund, UTA. Partida începe la ora 12.00.

Nicolae Belcea, şeful Administrativ al CSM Reşiţa a vorbit despre partida programată la finalul acestei săptămâni:
”Meciul se va desfășura pe terenul sintetic din Valea Domanului. Intenționam să jucăm pe un teren cu iarbă, dar nu am găsit în zonă niciunul disponibil. Echipa noastră se află de luni într-un cantonament centralizat la baza proprie din Valea Domanului. Sunt 23 de jucători în cantonament, dintre care 5 juniori și antrenorul Daniel Oprița începe să alcătuiască o formulă cât mai aproape de cea finală pentru abordarea campionatului.”

 

Din această săptămână, Daniel Vădrariu, este oficial jucătorul CSM Reșița

Jucătorul, care se află în pregătire, de ceva timp, cu formația din Valea Domanului a semnat cu clubul reșițean în această săptămână. Este,practic, o revenire a lui ”acasă”.

”Un jucător bun, care poate acoperi atât postul de fundaș stânga, cât și cel de mijlocaș stânga.  Sperăm să ne ajute în atingerea obiectivului.”, a mai spus Nicolae Belcea.

La antrenamente a revenit și antrenorul Daniel Oprița, care a avut ceva probleme de sănătate. Acesta se antrenează intens alături de elevii săi.

Cristina Corocan.