Peste 2 tone de monede, adică 15.430 de euro, echivalentul a 70.988 de lei este suma strânsă în urma campaniei „Cutia cu monede”, care a avut la bază o cauză nobilă: strângerea de fonduri pentru copiii bolnavi.

Arădenii au donat monede în cutia instalată în fața Primăriei începând cu data de 22 noiembrie 2017, pâna în 3 ianuarie 2018, dată la care organizatorul Asociația Centrul de Excelență susținut de către partenerul proiectului -BCR– au adunat bănuții.

Deși s-au adunat peste două tone de monede, nu s-a colectat suma estimată, respectiv 20.000 de euro. Partenerul proiectului Banca Comercială Română, care a numărat și a selectat banii, a găsit și monede din străinătate sau chiar scoase din circulație (euro, dolari, franci elvețieni, forinți, dinari, leva, monede din Peru sau lei vechi), dar și alte obiecte precum șuruburi, nasturi, baterii sau bilete de cinema.

Din cutie au fost colectate urmatoarele cantități de monede care au putut fi valorificate:

–       455,584 kg – monede de 0,5 RON

–       904,88 kg – monede de 0,1 RON

–       372,567 kg – monede de 0,05 RON

–       271,137 kg – monede de 0,01 RON

–       5,117 kg – monede HUF ( forinți)

–       16,738 – monede EUR ( euro)

Banca Comerciala Romana sustine proiectele cu impact în comunitate, care schimbă fața societății,  dau încredere și motiveaza în implicare. Felicităm Asociația Centrul de Excelență Arad  pentru cantitatea de monede colectată, suma urmând a fi folosită la achiziționarea de echipamente medicale destinate copiilor bolnavi internați in sectiile Spitalului Clinic de Urgență Județean Arad”, a declarat Marina Roman, Director Zonal Retail.

S-a demonstrat din nou că arădenii sunt OAMENI cu inima deschisă către cei care au nevoie de ajutor . Mulțumim!„ a declarat Viorica Graur, inițiator al proiectului Cutia cu Monede.

Vă mulțumim. Ați dovedit că Aradul are suflet. Oamenii sunt generoși, oamenilor le pasă.  Vom organiza o intalnire de lucru la nivelul conducerii SCJU Arad în vederea prioritizării achiziționării echipamentelor urmând apoi să trecem la achiziționarea acestora”, a transmis Varga Glad ,președintele Asociației Centrul de Excelență.

<

Lasă un comentariu