Crescătorii de ovine din Caraş-Severin chiar dacă ar vrea nu au unde preda lâna colectată de la animalele avute în gospodărie

Anul 2018 aduce modificări substanţiale în Programul „Lâna“ faţă de modul de valorificare a lânii de către crescătorii de ovine.

Spre deosebire de anul trecut, când fermierii puteau vinde oricui lâna recoltată, anul acesta lucrurile stau altfel.

Potrivit specialiştilor Direcţiei judeţene pentru agricultură, doar oierii care predau lâna în centrele de colectare vor beneficia de ajutorul de minimis acordat de Guvern, ori nici judeţele vecine, Timiş şi Mehedinţi nu beneficiază de astfel de locaţii.

Liviu Munteanu – responsabil de Programul “Lâna” la nivelul judeţului a precizat pentru Radio Reşiţa că, în momentul de faţă, aşa cum se prezintă situaţia, oierii cărăşeni sunt dezavantajaţi în ceea ce priveşte adunatul lânii. Aceştia ar putea găsi o modalitate de a livra lâna în anumite perioade, după tunsul oilor, pentru a o colecta şi transporta la centrele amenajate în judeţele: Galaţi, Maramureş, Tulcea, Bistriţa-Năsăud, Constanţa, Sibiu, Bacău şi Suceava.

Liviu Munteanu, consilier superior în cadrul Serviciului Implementare a Politicilor şi Strategiilor în Agricultură, din cadrul Direcţiei pentru Agricultură Caraş-Severin a mai spus că, anul trecut au depus, în judeţ, cereri de înscriere în program 941 de crescători de ovine, însă numai 400 dintre ei au mai venit ulterior pentru completarea dosarelor cu documentele solicitate, respectiv atestatul de producător, extrasul de cont bancar şi copie după Registrul Naţional al Exploataţiilor.

Bugetul alocat pentru acest program la nivel naţional este de 36 de milioane de lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie şi prevăzute pe anul 2018.

Amintim că, cel mai apropiat centru pentru vestul României este la Sibiu.

(Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles