Sala de sport JOHANN WIESENMEYER din Jimbolia a găzduit duminică, 4 februarie, întâlnirea dintre HANDBAL CLUB JIMBOLIA și ACS BĂILE HERCULANE, într-un meci contând pentru etapa a 11-a a Campionatului Național de handbal feminin – junioare III – Seria G. După un joc dominat  autoritar, mai ales în cea de-a doua repriză, tinerele handbaliste timișene s-au impus la un scor pe măsură : 34 – 22 ( 15 – 12 )!

Prima parte a întâlnirii a început în nota de dominare a gazdelor, care s-au instalat la conducere pe tabela de marcaj și după primele 7 minute aveau deja un avantaj de patru goluri : 6-2. Jucătoarele de pe Valea Cernei nu au renunțat la luptă și au pornit într-o cursă pentru egalare, pe care au reușit-o după primul sfert de oră : 9-9 în min.15! A fost, dealtfel, singurul moment de egalitate pe tabela de marcaj dintre cele două formații, timișenele reușind să se distanțeze din nou la trei goluri ( 12-9 în min.19), diferență pe care au păstrat-o până la sfârșitul reprizei : 15-12.

Începutul reprizei a doua aparține tot gazdelor, care în min.35 conduceau cu 20-14! Au trecut apoi peste șapte minute în care jucătoarele ambelor echipe nu reușesc să înscrie, dar fetele din Jimbolia ies mai repede din această stare de apatie și se distanțează cu fiecare fază, profitând de ratările exasperante ale adversarelor : 23-15 în min.39, iar în min. 53 este 27-17! Handbalistele de pe Valea Cernei au o tresărire de orgoliu pe final de meci, însă este prea târziu, pentru că soarta jocului este deja pecetluită, iar în final tabela de marcaj arată : HANDBAL CLUB JIMBOLIA – ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV BĂILE HERCULANE 34 – 22!

De remarcat că efortul fizic al ambelor echipe a fost mult diminuat și de faptul că tigroaicele au venit după un turneu amical puternic în care au întâlnit echipe din Ungaria și Serbia, iar multe dintre jucătoarele de pe Valea Cernei au acuzat o stare de sănătate afectată de răceala din ultimele zile, care le-a afectat și la momentul jocului de la Jimbolia!

HC JIMBOLIA : Diana Siminiuc, Andreea Camelia Pop – Alexandra Ștefania Andrei, Noemi Ordodi, Denisa Ștef, Ioana Magnezia Bocianschi, Nicoleta Cristina Orban, Romina Fiscușan, Adina Siminiuc, Melania Lengyel, Patricia Fazakas, Bianca Novak, Nicoleta Pipei.  Antrenor : MARIAN RICĂ.

ACS BĂILE HERCULANE : Andrada Boangiu, Anastasia Caraiman – Denisa Drăgulescu, Olivia Bătăiosu, Iasmina Pătășanu, Maria Soroceanu, Georgiana Geosanu, Bianca Toloș, Andra Cherciu, Patricia Rain, Mariana Domilescu. Antrenor : TOMA DRĂGOIU.

După această etapă, liderul clasamentului în Grupa G se menține LICEUL TEORETIC TRAIAN VUIA REȘIȚA – 47 puncte, urmată de LPS BANATUL TIMIȘOARA – 44 puncte și HC JIMBOLIA – 42 pucte. ACS BĂILE HERCULANE ocupă locul 6 cu 21 puncte.

Andreea POP (HC Jimbolia) : „Nu pot spune că a fost un meci ușor, dar am muncit și în final am reușit să facem un rezultat destul de bun! Apărarea noastră a fost mai bună… și în atac aș putea spune… Sperăm să avem în continuare cât mai multe victorii, cât mai multe puncte și să urcăm cât mai mult în clasament!”

Marian RICĂ – antrenor HC Jimbolia : „O repriză bună, chiar le felicit pe cele din Herculane! Prima repriză a fost mai așezatăși după aceea, sigur, ele au simțit desprinderea Jimboliei… acolo au pierdut, faza de atac în repriza a doua! Nu e o echipă rea… este o echipă în formare, o echipă frumoasă, îmi place! Este o echipă care va avea ceva de spus poate în viitorul campionat, sigur, anul acesta fiind înscrisă pentru prima oară! Le doresc succes și sper să nu dezamșgească pe nicăieri! Jocul echipei mele este în scădere de formă, am avut un turneu foarte tare și dur și poate ne-am făcut o defavoare mergând la sârbi, unde se joacă handbal adevărat!”

Andrada BOANGIU (ACS Băile Herculane) : „Meciul de astăzi a fost foarte greu! Ele au fost foarte masive și greu de ținut, eu – cum sunt portar – am văzut că trag foarte tare, au forță foarte mare în mâini! În repriza a doua nu ne-a mers apărarea… În continuare ne vom pregăti mai mult la antrenamente și sperăm ca meciul următor să îl câștigăm!”

Toma DRĂGOIU – antrenor ACS Băile Herculane : „A fost un meci foarte greu, un meci în care echipa noastră a ratat foarte multe ocazii! Din păcate, lotul nostru este foarte restrâns, avem doar aceste fete, foarte multe dintre ele au fost astăzi bolnave și starea lor de sănătate nu le-a permis să joace sută la sută acest meci! Având în vedere că este prima noastră participare în campionat, noi vrem să terminăm la jumătatea clasamentului – așa cum suntem momentan! – și anul viitor să ajungem în primele trei locuri!”

În etapa următoare ACS BĂILE HERCULANE va sta, deoarece CSS HUNEDOARA s-a retras din campionat!

Meciul a fost arbitrat de Adrian BAGHIU din Reșița și Marius FIȘCU din Timișoara.

Paul-Sever SMADU

<