Centrul Innfotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că la această oră nu sunt semnalate accidente rutiere care să impună restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale sau autostrăzile ţării.

Având în vedere că pe mai multe artere naţionale, circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar în prezent există în vigoare o atenţionare meteo de vreme severă (precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, polei și intensificări ale vântului), până astăzi la ora 20:00, pentru a preîntâmpina producerea de accidente rutiere conducătorii auto trebuie să respecte următoarele recomandări:

– să reducă viteza de deplasare şi mai ales în apropierea trecerilor pentru pietoni, iar în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, să circule cu o viteză de maxim 30 km/h în localităţi şi 50 km/h în afara acestora;

– să-şi asigure o bună vizibilitate curăţând parbrizul, luneta şi geamurile laterale; înainte de a pleca la drum, să asigure buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi a sistemului de climatizare şi dezaburire;

– să folosească corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic;

– să păstreze în mers o distanţă suficient de mare pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;

– să aibă autovehiculul echipat cu pneuri corespunzătoare;

– să nu frâneze sau să vireze brusc şi să folosească cu precădere frâna de motor;

– să adopte permanent o conduită preventivă la volan, acordând o atenţie mult mai mare faţă de restul perioadei anului, când carosabilul este uscat.

Momentan există 3 drumuri naţionale cu circulaţia închisă, respectiv:

1. DN7C Transfăgărășan între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 – 131, în perioada 01.11.2017 – 30.06.2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/ 2015;

2. DN67C Transalpina între Rânca (judeţul Gorj) și Şugag (judeţul Alba), între kilometrii 35 şi 79, în perioada 01.11.2017 – 31.05.2018, conform dispoziţiilor de închidere în perioadele de iarnă şi primăvară;

3. DN66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) și Cerna Sat (judeţul Gorj), pe tronsonul kilometric 47 – 88, până în data de 31.12.2018, din cauza alunecărilor de teren şi versanţi, căderilor de copaci sau cedărilor de terasament.

 

<