În ultima săptămână, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au indisponibilizat bunuri în valoare de aproape 11.500.000 de lei, au ridicat în vederea confiscării 570.260 de ţigarete, în cauzele instrumentate fiind instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri în valoare totală de 3.445.000 de lei.

În perioada 5 – 12 ianuarie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 9 percheziţii domiciliare şi au pus în aplicare 9 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracţiuni economice.

În cadrul cauzelor penale instrumentate, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 8 persoane, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri, în valoare totală de 3.445.000 de lei, dintre care 1.295.000 de lei în numerar sau în cont bancar şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de 11.483.000 de lei.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 570.260 de ţigarete, 3 kg. de tutun şi 132 de litri de alcool şi băuturi alcoolice.