Un accident deosebit de grav a avut loc  joi noaptea în Cluj  în zona platformei industriale Clujana, lângă clădirea de birouri Coratim Business Center.

Din primele relatări ale martorilor, de pe pagina de Facebook Info Trafic Județul Cluj, că șoferul unui automobil marca BMW cu numere de înmatriculare de Satu Mare circula cu mare viteză pe strada Câmpul Pâinii, arteră plină de denivelări și de gropi, în momentul în care a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un stâlp de pe trotuar, a relatat Ziua de Cluj.

“Acul indicatorului era oprit la viteza de 200 km/h”, a menționat unul dintre cei care au fost în zonă, în timp ce altul a relatat că polițistul rutier care a constat evenimentul a spus că șoferul consumase alcool înainte de a se urca la volan. În urma impactului, pasagerul aflat în dreapta conducătorului auto a decedat, în timp ce șoferul a scăpat cu viață, fiind acum anchetat.

“Organe umane erau împrăștiate peste tot, iar motorul era la 10 m de mașină”, a menționat un alt martor din zonă. Cei care comentau evenimentul spuneau că în zona platformei industriale (Bd. Muncii, Iris, Clujana) se organizează frecvent la lăsarea întunericului întreceri între mașini, acestea rulând adeseori cu viteze amețitoare.

„La data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 23:40, pe strada Câmpul Pâinii, din Cluj-Napoca, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane şi rănirea alteia. Conform primelor informaţii, un bărbat, de 34 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Câmpul Pâinii, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi a consumului de alcool, ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu un stâlp. Accidentul s-a soldat cu decesul unui bărbat, 37 de ani, din Cluj-Napoca, pasager în autoturism. Conducătorul auto a fost rănit grav. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, fapte prevăzute de Codul penal”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Lasă un comentariu