[Audio] Şedinţă cu scandal la Consiliul Local Lugoj

87

Circ fără pâine în consiliul local din Lugoj a prima şedinţă extraordinară din acest an.

Aleşii locali au fost puşi la colţ de către susţinătorii primarului, după ce un proiect care nu este agreeat de opoziţie a fost propus la vor a treia oară. Fără succes şi de această dată.

Prima întâlnire din acest an a aleşilor locali, ce a avut loc ieri în sala de şedinţe a Consiliului Local s-a transformat într-un scandal generalizat între putere, opoziţie şi mai mulţi locuitorii din cartierul de case Militari. Critici, replici acide, ton ridicat şi acuze au fost rostite minute în şir, după ce, pe ordinea de zi, a intrat în discuţie un proiect de patrimoniu.

Acest proiect de hotărâre, iniţiat de primarul Francisc Boldea, ce a mai fost supus votului consilierilor lugojeni şi în ultimele două şedinţe din 2017, a fost cerut de administraţia locală pentru a putea prelua principală cale şi deocamdată singura amenajată de acces în cartier, în schimbul cedării a 30 de apartamente către armată, din cele două foste dormitoare pentru soldaţi care sunt propuse pentru transformare în locuinţe sociale.

Locuitorii cartierului prezenţi la şedinţă şi-au arătat nemulţumirea faţă de politicieni, acuzând dezinteresul acestora legat de problemele lugojenilor, precum şi proasta executare a lucrărilor edilitare, publice, finanţate de Primăria Lugoj.

În lipsa unui acord al consiliului local, intrarea, asfaltată de puţin timp nu ar mai putea fi folosită şi ar trebui amenajată o altă cale de acceş ocolind pe la fostul Liceu Agricol pe un drum aflat în câmp.

Proiectul nu a trecuţ având doar 12 voturi pentru, fiind respins de către consilierii PNL (Anghel, Blidariu, Agache), PMP (Maşniţă, Cornean) şi un independent (Liviu Brânduşoni).

Ion Moldovan