Conducerea administrației publice a orașului Băile Herculane a depus în această săptămână la ADR V Vest documentația privind proiectul de reabilitare și modernizare a Podului de piatră peste râul Cerna, din Centrul istoric al stațiunii, care face parte dintr-o serie mai amplă de reabilitare a obiectelor de patrimoniu pentru promovarea turistică a Băilor Herculane.

„Se are în vedere reabilitarea Podului de piatră, care la momentul de față este ieșit din garanție și se vor face diferite lucrări specifice tronsonului respectiv. Vreau să amintesc că se vor implementa soluții prietenoase cu mediul înconjurător, surse de energie neconvenționale și se va pune în vedere arhitectura structurală a podului. Vor fi montate la capetele podului două plăcuțe – format 1, cu scris Braille, pentru persoanele cu deficiențe de vedere -, iar aceste plăcuțe vor cuprinde un scurt istoric al Podului de piatră. Se va instala un info-point, care are rolul de promovare a ansamblului istoric din zona podului, inclusiv un sistem audio de prezentare a podului, pentru persoanele cu deficiențe de vedere. De asemenea, se va introduce un iluminat arhitectural pe pod, cu scopul de a scoate în evidență arhitectura structurală a podului. Începând cu primăvara acestui an vom începe efectiv aceste lucrări!”, ne-a declarat Cristian Miclău – primarul orașului Băile Herculane.

Paul-Sever SMADU