O mare nemulțumire pentru locuitorii orașului Băile Herculane a stârnit tăierea brazilor din parcul situat în apropierea Pavilionului 12, din Centrul Istoric al stațiunii de pe Valea Cernei. Acțiunea a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, iar pe locul unde brazii au fost puși la pământ va fi executată o lucrare de investiții.

Cum s-a ajuns la această situație, ne explică Cristian Miclău – primarul orașului de pe Valea Cernei: „Acolo este derulată o investiție de către un investitor privat, care deține în proprietate Pavilionul 12. Din actele pe care le avem noi, supuse autorizării,  suprafața totală de teren – inclusiv construcția – este de 1381 mp, din care efectiv destinată Pavilionului 12, adică pentru construcție, este de 517 mp.  Diferența de 864 mp reprezintă ceea ce noi știam înainte că este parc și făcea parte din ansamblul Centrului istoric!  Deci, cei 864 mp sunt în proprietatea privată a acestui investitor, care a depus la Primăria Băile Herculane o cerere , care ulterior s-a transmis către ocolul Silvic Băile Herculane. Este doar o cerere de certificare că deține acea suprafață de teren, dar decizia de tăiere a unor arbori aparține exclusiv Ocolului Silvic, care marchează ce arbori pot fi tăiați. Deci brazii care au fost tăiați lângă Pavilionul 12 sunt în proprietate privată, nu este domeniul public al u.a.t. Băile Herculane!”

În această situație, conducerea administrației publice nu poate interveni pentru oprirea tăierii acestor arbori seculari : „Având în vedere că terenul respectiv este proprietate privată, fiecare ia decizia care crede că este mai bună, în funcție de profilul investiției din acea zonă! Primăria nu are niciun fel de atribuții în vederea tăierii brazilor de pe proprietate privată, Primăria doar certifică suprafața de teren pe care este proprietar ics sau igrec!”

Aria investițională în zonă este mai largă, terasa fiind ultima dintr-o serie de investiții aflate în derulare : „Pentru zona respectivă, principala investiție este reabilitarea monumentului istoric – Pavilionul 12, care – din avizele și autorizațiile care sunt depuse la Primăria Băile Herculane – structura acestuia nu s-a schimbat deloc, mai ales că este vorba despre un momument istoric de Clasa A. Aceste intervenții trebuie să afecteze cât mai puțin structura și să păstreze clădirea intactă, cum a fost și pe vremuri! Pe suprafața unde s-au tăiat brazii se va face o terasă, nicidecum un bazin de înot sau alte speculații! Aceste autorizații au fost acordate cu foarte mult timp în urmă, imobilul Pavilionul 12 este aproape finalizat și se apropie de momentul recepției, mai este de lucrat la partea cu terasa! Actuala conducere a Primăriei Băile Herculane nu are niciun fel de legătură cu modul de dobândire a proprietății Pavilionului 12 și a terenului aferent clădirii, în suprafață de 1381 mp! Din câte știm noi, acest investitor a devenit proprietar în urma unei licitații de executare silită pe care ANAF a efectuat-o cu mult timp în urmă!”, precizează primarul Cristian Miclău.

Paul-Sever SMADU